DNA extinde urmărirea penală pe numele lui Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat, luni, că au extins urmărirea penală pe numele a doi foşti militari şi un avocat din cadrul Baroului Bucureşti, pentru infracţiuni de trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea urmăririi penale faţă de patru persoane - doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială -, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă (faţă de trei persoane) şi constituire a unui grup infracţional organizat.
DNA nu menţionează numele inculpaţilor, dar, potrivit unor surse judiciare, este vorba despre generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, iar a patra persoană pusă sub acuzare este Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în cursul anului 2023, cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti ar fi pretins de la un ales local (martor în cauză) suma de 600.000 de euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că au influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia să pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat.
Aceleaşi surse au precizat, pentru AGERPRES, că martorul la care se face referire ar fi primarul oraşului Rovinari, Robert Filip.
"În contextul menţionat, martorul, prin intermediul unei rude, ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială din folosul pretins, respectiv suma de aproximativ 234.000 de euro. În acelaşi timp, inculpaţii ar fi folosit o societate de avocatură pentru a transfera sumele de bani provenite de la potenţialii beneficiari ai presupusului trafic de influenţă către societăţile de consultanţă pe care le controlează, creând aparenţa de legalitate a acestui circuit financiar, prin încheierea unor contracte de asistenţă juridică, respectiv contracte de consultanţă", menţionează anchetatorii.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane juridice, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, informează DNA.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x