DNA: Fosta şefă a Judecătoriei Răcari Florica Mihalcea, trimisă în judecată într-un nou dosar
Procurorii DNA Ploieşti au trimis-o în judecată pe Florica Mihalcea, la data faptelor preşedinte al Judecătoriei Răcari, pentru mai multe infracţiuni, în prezent aceasta fiind în închisoare pentru executarea unei pedepse într-un alt dosar, potrivit Agerpres.
Ea este acuzată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), fals intelectual în formă continuată (4 acte materiale) şi uz de fals în formă continuată (4 acte materiale).
În dosar a fost deferit justiţiei şi Ion Tănase Cojocaru, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit unui comunicat al DNA, în noiembrie 2009, Florica Mihalcea, în calitate de magistrat la Judecătoria Răcari şi preşedinte al acestei instanţe, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi ignorarea normelor imperative de procedură civilă, beneficiind de concursul nemijlocit al celuilalt inculpat, a soluţionat o cauză civilă, pe baza unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului, în absenţa părţilor implicate şi a tuturor probelor necesare adoptării unei soluţii juste.
DNA precizează că, în 28 octombrie 2009, pe rolul Judecătoriei Răcari a fost înregistrat un dosar civil, având ca obiect ''hotărâre ce ţine loc de act autentic''. Acţiunea a fost formulată în numele unei persoane, cumpărător de drept (rudă a inculpatului Tănase Cojocaru), solicitându-se ca, printr-o sentinţă, să se constate că între acesta şi vânzător a intervenit un contract de vânzare-cumpărare cu privire la o suprafaţă de teren de 3.200 mp, evaluată la suma de 3.000 lei.
"În susţinerea acţiunii au fost depuse la instanţă, printre alte documente, şi un înscris denumit 'partaj voluntar', întocmit în fals, în 20 iulie 2009, de către Ion Tănase Cojocaru. Întocmind acest document, inculpatul a creat impresia că suprafaţa de teren aparţinea numai vânzătorului, în condiţiile în care acesta mai avea un frate moştenitor de drept al terenului, care a aflat ulterior despre această tranzacţie. La 17 noiembrie 2009, acţionând în condiţiile arătate, Florica Mihalcea a pronunţat o sentinţă civilă prin care s-a constatat vânzarea-cumpărarea bunului în litigiu, acest document ţinând loc de titlu de proprietate", susţin procurorii.
DNA menţionează că, ulterior, în ianuarie 2010, suprafaţa respectivă de teren a fost vândută unei firme de către Ion Tănase Cojocaru, printr-un intermediar, cu peste 60.000 lei, echivalentul a aproximativ 15.000 euro.
"Astfel, prin acţiunile lor, cei doi inculpaţi au creat o pagubă în dauna persoanelor îndreptăţite să beneficieze de terenul respectiv şi, totodată, un folos necuvenit în beneficiul inculpatului Tănase Cojocaru, beneficiarul de fapt al terenului", se spune în comunicat.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de cei doi inculpaţi.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Ploieşti, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Florica Mihalcea a mai fost trimisă în judecată pentru fapte similare, în februarie 2012, iar faţă de aceasta a fost pronunţată o hotărâre de condamnare definitivă, în aprilie 2015, la 3 ani închisoare.