UPDATE Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, reţinut de DNA

| 28 mai, 2014

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, el fiind acuzat de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi complicitate la spălare de bani, au declarat miercuri surse judiciare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi complicitate la spălare de bani.

Omul de afaceri Vasile Pogăcean a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este cercetat şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

El va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Curtea de Apel Cluj.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, este acuzat de două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 2 acte materiale).

Potrivit unui comunicat DNA, „în cauză, există indicii concrete privind săvârşirea de către suspectul Uioreanu Horea Dorin, preşedinte al CJ Cluj, de către inculparul Pogăcean Vasile, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL, precum și de către alte persoane, a unor fapte de corupţie, în contextul alocării unor resurse bugetare de la bugetul Consiliului judeţean Cluj pentru plata unor contracte finanţate de instituţia judeţeană, respectiv pentru încheierea de noi contracte sau acte adiţionale la acestea, pentru organizarea de licitaţii trucate, scopul urmărit fiind de a obţine foloase materiale necuvenite.

Din probele de la dosar rezultă că, în perioada aprilie 2013-mai 2014, suspectul Uioreanu Horea Dorin a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile remiterea, cu titlu de mită, a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri.

După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune.

Aşadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra preşedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei.
Pentru anul 2014, potrivit celor convenite între preşedintele CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin şi omul de afaceri Pogăcean Vasile, pentru lucrări realizate de SC Sinai în comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii au mai fost alocate, în mod preferenţial, fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj în cuantum total de 1.447.497 lei.

Aferent tuturor acestor alocări bugetare, în perioada aprilie 2013-mai 2014, omul de afaceri Pogăcean Vasile a remis cu titlu de mită lui Uioreanu Horea Dorin suma totală de 174.500 lei.

Celor două persoane Pogăcean Vasile și Uioreanu Horea Dorin li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile conform prevederilor art. 307 Cod de procedură penală iar, ulterior, cea de inculpat în cazul primului menționat, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 mai 2014, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Pogăcean Vasile, urmând ca acesta să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Curtea de Apel Cluj.

În cauză se efectuează acte de urmărire și față de alte persoane decât cele deja menționate. 
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. 

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate şi informativ din partea Serviciului Român de Informaţii”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ