DNA: Prejudiciul din dosarul Microsoft se ridică la aproape 67 de milioane de dolari

| 21 noi, 15:50

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin contractul și actele adiționale investigate în dosarul Microsoft se ridică la aproape 67 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES.

"Prejudiciul total cauzat bugetului de stat ca urmare a încheierii și derulării contractului cadru comercial de închiriere licențe IT din data de 15.04.2004 și a actelor adiționale încheiate în noiembrie 2004 și în anul 2008 se ridică la suma totală de 66.965.343 USD", se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, din suma totală, 28.776.327 de dolari reprezintă prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractului comercial de închiriere de licențe din 15 aprilie 2004, constând în diferența dintre suma plătită de Guvernul României și suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei Microsoft.

Alți 19.370.500 de dolari reprezintă prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii primului actului adițional la contractul comercial de închiriere de licențe. Potrivit DNA, este vorba de întreaga sumă plătită, deoarece nu era necesară extinderea contractului la licențele educaționale.

De asemenea, prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii actului adițional nr.2/3 la contractul comercial de închiriere de licențe, și care reprezintă diferența dintre suma plătită de Guvernul României și suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei Microsoft, se ridică la 18.818.516 de dolari, mai susțin procurorii anticorupție.

"La data de 15.04.2004 a fost încheiat un contract comercial de închiriere de licențe IT Microsoft. Prin acest contract, compania Microsoft dorea să ofere Guvernului un acord special pentru obținerea de licențe pentru produsele Microsoft, la prețuri speciale guvernamentale. În realitate, discountul de 47% acordat de compania Microsoft în considerarea Guvernului României ar fi fost deturnat și, implicit, banii au fost îndreptați către plata unor comisioane către persoanele implicate", se arată în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, contractul s-a încheiat la un preț dublu față de prețul real solicitat de compania Microsoft. Acest lucru s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, fără vreo fundamentare a necesarului și invocându-se în mod nereal calitatea firmei Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pe teritoriul României al licențelor Microsoft, în condițiile în care la acea dată existau cinci distribuitori.

"Concret, compania Microsoft a facturat către Fujitsu Siemens Computers suma de 25.791.138 USD (prețul licențelor cu discount), iar Fujitsu Siemens Computers a refacturat către Guvernul României suma de 54.567.465 USD. Prejudiciul care urmează a fi reținut în cadrul contractului comercial de închiriere de licențe este în sumă de 28.776.327 USD", se precizează în comunicat.

Pe 3 noiembrie 2004, contractul cadru guvernamental a fost extins cu privire la închirierea de produse educaționale. Potrivit anchetatorilor, extinderea s-a realizat tot cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licențele pentru administrația publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaționale, iar de discountul acordat de firma Microsoft au beneficiat firmele private.

"De asemenea, nu a existat o analiză proprie a necesarului de licențe Microsoft pentru produsele educaționale, și nici a prețului, dat fiind că în cadrul programului privind Sistemul Educațional Informatizat existau astfel de licențe pentru toate calculatoarele din instituțiile și unitățile de învățământ de stat, existând o suprapunere între licențele existente cu cele ce urmau să se achiziționeze. Prejudiciul care urmează a fi reținut îl reprezintă întreaga sumă plătită, adică 19.370.500 USD, deoarece licențele achiziționate se suprapuneau cu cele existente deja în cadrul programului SEI", se menționează în comunicatul DNA.

În anul 2008, ca urmare a creșterii numărului de calculatoare la nivelul administrației publice centrale care foloseau copii adiționale ale produselor comandate în 2004, au fost încheiate două acte adiționale pentru achiziționarea numărului suplimentar de licențe. Din anchetă a reieșit că este vorba de 39.385 de licențe necesare utilizării produselor software Microsoft, prețul fiind cel stabilit în contractul cadru din 15 aprilie 2004.

"Deși actele adiționale au fost aprobate în cursul anului 2008, persoanele care au contribuit la producerea acestui prejudiciu sunt funcționari publici cu sprijinul reprezentantului Fujitsu Siemens Computers, Florică Claudiu Ionuț, precum și al reprezentanților Microsoft România — Hotăran Silviu și Artopolescu Ovidiu Petrișor, deoarece extinderea pentru cantitatea de 39.385 de licențe s-a realizat conform Contractului comercial de închiriere licențe din 15.04.2004, la prețurile stabilite în acesta", se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA au dispus, luni, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de omul de afaceri Claudiu Florică și de doi foști directori ai Microsoft România, Silviu Hotăran și Ovidiu Artopolescu.

În sarcina celor trei s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Claudiu Florică a acționat în calitate de reprezentant al societății Fujitsu Siemens Computers GmbH, iar Hotăran și Artopolescu în calitate de reprezentanți ai Microsoft România, susțin procurorii.

"Deși Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria nu avea calitatea de unic distribuitor al produselor Microsoft pe teritoriul României, fapt cunoscut cu certitudine de Florică Ionuț Claudiu, Hotăran Silviu și Artopolescu Ovidiu Petrișor, pentru a crea această aparență și a ajuta demnitarii/funcționarii implicați în inițierea și susținerea hotărârilor de guvern prin care s-a aprobat încheierea atât a contractului cadru de licențiere Microsoft cât și a actelor adiționale la acestea să justifice în mod nelegal achiziția licențelor din sursă unică, au semnat oferte comune/adrese din care să rezulte că derularea contractului comercial se va realiza doar prin Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria", se menționează în comunicat.

Conform aceleiași surse, pentru a crea aparența că firma pe care o reprezenta este unic distribuitor al produselor Microsoft și pentru a se evita organizarea unei licitații publice, Claudiu Florică a semnat ofertele comune Fujitsu Siemens Computers — Microsoft România din data de 2 octombrie 2003 și, respectiv, 12 martie 2004. Prima ofertă a fost semnată de Silviu Hotăran, iar a doua de Ovidiu Petrișor Artopolescu, în calitate de reprezentanți ai Microsoft România.

"Cele două oferte conțineau prețuri cu mult supraevaluate față de sumele cu discount pe care le cerea în realitate compania Microsoft", se mai menționează în comunicatul DNA.

Procurorii precizează că în dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Tag-uri: DNA, Microsoft
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ