DNA: Rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa, reţinut pentru luare de mită

| 30 iul, 2013

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus reţinerea lui Tiberius-Dănuţ Epure, rector al Universităţii Ovidius din Constanţa, urmând să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile, se arată într-un comunicat al DNA.

El a fost audiat timp de mai multe ore de procurorii anticorupţie, care nu au luat nicio măsură preventivă faţă de rector. Procurorii DNA au efectuat marţi percheziţii la Universitatea "Ovidius" din Constanţa şi la domiciliul rectorului.

Potrivit unui comunicat al DNA, din rezoluţia de începere a urmăririi penale a rezultat că, în cursul lunii august 2012, Tiberius-Dănuţ Epure, în calitate de rector, a primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 1.000 euro, pentru a facilita admiterea fiicei la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii "Ovidius", pe un loc destinat cetăţenilor străini.

De asemenea, în cursul lunii iulie 2013, învinuitul Epure a pretins, atât direct, cât şi prin intermediar, de la două persoane suma de 9.000 de euro pentru a pune la dispoziţia unor candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs.

"Din banii pretinşi în luna iulie, învinuitul a primit suma de 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidaţi subiectele şi rezolvările acestora la disciplinele biologie şi chimie", se arată în comunicat. În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Tot astazi, Biroul Permanent al Consiliului Naţional al Rectorilor din România a decis, în unanimitate, suspendarea din funcţia de vicepreşedinte a rectorului Universităţii 'Ovidius' din Constanţa, Dănuţ Tiberius Epure, "până la elucidarea" situaţiei în care acesta se află.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ