DNA s-a sesizat din oficiu pentru mărturie mincinoasă în cazul lui Şerban Mihăilescu

| 20 iun, 10:16

Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu pentru mărturie mincinoasă în cazul declaraţiei date de Şerban Mihăilescu, în calitate de martor, în procesul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, e judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Şerban Mihăilescu declarase în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie, pe 23 mai, că nu a lucrat niciodată cu Călin Popescu Tăriceanu şi că l-a întâlnit doar de două ori între anii 2004-2016, la nunta lui Dan Andonic şi la o petrecere în Israel. Totodată, Mihăilescu a mai spus, în faţa instanţei supreme, că nu a fost la locuinţa lui Tal Silberstein.

Referitor la procesul preşedintelui Senatului, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să amâne pentru data de 5 septembrie următorul termen şi să-l citeze din nou pe Dan Andronic.

La începutul lunii februarie 2017, instanţa supremă a decis definitiv că procesul lui Călin Popescu Tăriceanu poate începe. În iulie 2016, Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Procurorii DNA Braşov l-au trimis atunci în judecată pe preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, alături de acesta urmând să fie judecat pentru mărturie mincinoasă şi Dorin Marian, fost şef al Cancelariei premierului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care cei doi le-au dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.

În cazul lui Călin Popescu Tăriceanu este vorba despre declaraţia pe care a dat-o la DNA Braşov la data de 15 aprilie 2016, în care "a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre: - retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), - implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare, - actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri", anunţa DNA printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Călin Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton "a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin şi Truică Remus, în contextul menţionat mai sus, întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate mai sus şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate".

La rânsul său, preşedintele Senatului a declarat, la sediul instanţei supreme, că procurorii încearcă să obţină denunţuri care îl vizează.

"Eu nu am nevoie să mă ajute nimic pentru că sunt nevinovat şi ce vreau să se reţină este numai adevărul. Acuzaţiile sunt lipsite de orice fel de fundament în realitate. E un fel de proces de intenţie. Procurorii ar fi multumiţi să declarăm ce şi-ar dori ei, eventual să ne şi autoincriminăm. Având în vedere informaţiile din ultima perioadă, că şi în alte dosare procurorii au cerut celor care au făcut declaraţii să facă denunţuri împotriva mea, cred că este evident că se doreşte cu totul şi cu totul altceva. Procurorii fac ceea ce se numeşte vânătoare, nu sunt singurul în această situaţe. DNA trebuie să înţelegă că trebuie să respecte şi ea Constituţia, legea, şi drepturile şi libertăţile cetăţeanului. DNA este un fel de poliţie politică în România. Consider că e inacceptabil acest comportament din partea procurorilor care încearcă să smulgă denunţuri de la cei care sunt anchetaţi împotriva anumitor persoane", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ