DNA show?

Conform procurorilor DNA, magistratul de la ICCJ alegea anumite dosare de pe rolul Curţii şi apoi apela la doi prieteni care îl ajutau să găsească inculpaţi în cauză şi să le propună, contra cost, rezolvarea favorabilă a situaţiei prin intermediul său. Aşa cum reieşea din datele apărute iniţial în presă, unul dintre aceste dosare era şi cel al apelului făcut de acuzaţii în cazul ICA. La ieşirea de la DNA, Mustaţă a precizat că procurorii susţin că un apropiat de-al său s-ar fi întâlnit cu un prieten de-al lui Dan Voiculescu şi ar fi discutat despre dosarul în care acesta din urmă este judecat. Însă, în motivarea reţinerii judecătorului se vorbeşte doar despre alte şase cazuri în care magistratul ar fi cerut foloase materiale necuvenite.

Dincolo de datele cazului, faptul că judecătorul a fost săltat în ziua în care trebuia să se exprime asupra unui dosar important instrumentat de procurorii anticorupţie ridică o serie de semne de întrebare legate modul în care DNA-ul îşi foloseşte autoritatea. Dacă mai adăugăm şi modul în care procurorii anticorupţie au operat reţinerea magistratului ICCJ, atunci avem un element în plus care sugerează că reţinerea acestuia a fost mai mult decât o simplă coincidenţă.

Deşi cererea de încuviinţare a arestării fusese depusă la CSM încă de dimineaţă, judecătorul de la Înalta Curte a fost reţinut în cursul după-amiezii, după ce a plecat de la audieri şi, implicit, a fost intervievat de presă în faţa sediului DNA. În schimb, mass-media a fost informată, iniţial pe surse şi mai apoi pe cale oficială, despre audierea judecătorului Mustaţă încă din primele ore ale dimineţii.

Modul de operare în cazul judecătorului Stan Mustaţă nu reprezintă decât o continuare a modului în care această Direcţie semi-autonomă a Parchetului General a acţionat în ultimii ani. La orice dosar cu o oarecare expunere media, procurorii DNA au încercat diverse metode pentru a creşte vizibilitatea publică a acţiunilor desfăşurate de ei. De la ridicarea cu mascaţi şi până la scoaterea persoanelor reţinute în cătuşe publice şi pe uşa principală a sediului DNA, procurorii anticorupţie nu au ratat aproape nicio ocazie de a exagera procedura penală astfel încât să îşi îndeplinească obiectivele de imagine.

O justiţie independentă nu se reduce în numărul de arestări preventive sau în vizibilitatea publică a acţiunilor procurorilor. Mai degrabă, este vorba despre respectarea literei şi mai ales a spriritului legii în realizarea unor anchete cât mai corecte şi care să ridice cât mai puţine semne de întrebare. Din acest punct de vedere, ce s-a întâmplat marţi cu judecătorul Stan Mustaţă nu reprezintă decât încă un episod din lungul şir al anchetelor DNA de natură să sugereze că această instituţie nu este atât de independentă pe cât ar vrea anumiţi politicieni din România să credem. Atâta timp cât infailibilitatea membrilor Parchetului va continua să fie prezumată, ţara noastră nu se va bucura de un act de justiţie corect şi echitabil, în acord cu aşteptările cetăţenilor.