Dobre: Normele de aplicare pentru Fondul de garantare a pachetelor turistice, finalizate până la 31 ianuarie 2018
Normele de aplicare pentru Fondul de garantare a pachetelor turistice vor fi gata până la sfârşitul lunii ianuarie 2018, iar de anul viitor încercăm realizarea unei legi speciale şi pentru crearea unui pool de asigurare, pe modelul PAID, a declarat, luni, ministrul Turismului, Mircea Dobre, într-o dezbatere publică pe tema Fondului de garantare a pachetelor turistice din România.
"Există şi varianta cu mai multe instrumente de garantare şi nu contest acest lucru. Vă spun că acest lucru se poate face de la anul, pentru că anul acesta statul român este în pre-infringement. Începând din luna ianuarie, există riscul ca statul român să intre în infringement, din cauza faptului că acea directivă europeană nu a fost transpusă. Atunci trebuia să găsim o soluţie care ar fi trebuit să se întâmple în acest an, din păcate, în care să fie o garantare şi o asigurare a pachetelor turistice. Eu cred că cetăţenilor români trebuie să le fie garantat dreptul, pe banii dânşilor, ca pachetele respective să le ducă la bun sfârşit sau măcar să fie repatriaţi într-un mod corect (...) Partea de asigurare se poate face prin crearea unui pool de asigurare, care este o lege specială pe modelul PAID. După cum ştiţi, PAID-ul s-a definitivat în aproximativ doi ani. Noi nu avem timp să stăm doi ani... Că ne convine, că nu ne convine, trebuie să ne gândim în primul rând la cetăţeni (...) Este obligaţia statului român să vină cu o soluţie viabilă, eficientă şi coerentă. Am discutat cu colegii de la ASF, inclusiv cu preşedintele Leo Badea, şi la anul încercăm realizarea unui proiect de act normativ, o lege specială pentru crearea unui pool de asigurare. Există varianta ca, în cursul anului viitor, să se creeze acest pool de asigurare şi vom avea şi asigurare, şi Fond de garantare. Normele de aplicare ale Fondului de garantare a pachetelor turistice vor fi gata până la sfârşitul lunii ianuarie 2018", a afirmat Dobre.
Potrivit ministrului, în cele mai multe ţări este obligatorie participarea la un Fond de garantare, pe lista acestor state aflându-se Danemarca, Irlanda, Franţa, Olanda şi Marea Britanie. Totodată, în Germania există poliţă de asigurare obligatorie, iar în Austria asigurare şi garanţie bancară.
În contextul creării unui Fond de garantare a pachetelor turistice, ministrul a subliniat că ordonanţa a fost votată şi se află pentru promulgare la Preşedinţie.
"Ordonanţa Guvernului privind modificarea OUG 107/1999 referitoare la activitatea de comercializare a pachetelor turistice a fost votată şi este la promulgare la domnul preşedinte (Klaus Iohannis - n. r.). Mie mi se pare că discuţiile apărute în spaţiul public au fost nişte discuţii tehnice. Deocamdată, în actul normativ care plecat spre preşedintele României discutăm doar despre temei legal primar pentru realizarea şi formarea unui Fond de garantare. Ulterior acestui act normativ, putem iniţia un grup de lucru şi suntem la momentul în care elaborăm normele de aplicare şi putem să le aducem în transparenţă decizională", a spus oficialul.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Profesioniştilor de Turism din România (APTR), Mihai Gospodin, a menţionat că "noi, cei care am iniţiat petiţia, suntem de acord cu Fondul, dar mai vrem completări".
"Ce ne interesează pe noi este ca toate pachetele vândute prin agenţiile de turism să fie garantate 100%. Acest fond este, din punctul nostru de vedere, incomplet şi trebuie completat cu ceea ce aducem şi noi", a susţinut Gospodin.
Ministerul Turismului a organizat, luni, o întâlnire publică pe tema Fondului de garantare a pachetelor turistice din România, împreună cu Asociaţia Profesioniştilor de Turism din România (APTR).
Recent, APTR a precizat, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că proiectul de lege privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice ar putea pune în dificultate atât siguranţa turistului, cât şi stabilitatea prestatorilor interni şi externi.
În momentul de faţă, în România există 2.640 de agenţii de turism autorizate, conform listei afişate pe site-ul Ministerului Turismului şi actualizată ultima dată în 19 mai 2017, majoritatea acestora fiind constituită din agenţii mici.