Documentele de la Parlament în cazul Elenei Udrea au ajuns la DNA. Urmează să fie citată
Direcţia Naţională Anticorupţie a primit joi documentele oficiale referitoare la hotărârile Parlamentului privind încuviinţarea urmăririi penale şi a reţinerii, dar şi respingerea arestării preventive în cazul fostului ministru Elena Udrea, urmând ca aceasta să fie citată pentru a se prezenta la DNA, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres.
Plenul Camerei Deputaţilor a admis, miercuri, cererea privind reţinerea şi a respins arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea.
Încuviinţarea reţinerii a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor cu 123 de voturi "pentru" şi 119 "împotrivă".
Deputaţii au respins încuviinţarea arestării preventive, înregistrându-se 115 voturi "pentru" şi 105 "împotrivă", în condiţiile în care pentru adoptare erau necesare 122 de voturi - majoritatea deputaţilor prezenţi. Ca urmare, în acest caz nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea hotărârii.
Anterior, plenul Camerei Deputaţilor aprobase cererea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a Elenei Udrea, cu 193 de voturi "pentru" şi 106 "împotrivă".
Cererile DNA au fost făcute în cazul unui nou dosar privind perioade când Elena Udrea era ministru, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată, fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 - 2012).