UPDATE Un al treilea bărbat a fost atacat de urs în propria curte, în Dâmboviţa
Încă o persoană a fost atacată de urs, duminică, în localitatea dâmboviţeană Vârfuri, după ce în cursul dimineţii alte două, tată şi fiu, au fost rănite uşor de acelaşi animal.
UPDATE: Un al treilea bărbat a fost rănit chiar în curtea casei sale de un urs, care coborâse probabil să caute hrană, a declarat Mirel Pietreanu, şeful ISU Dâmboviţa. La faţa locului s-a deplasat din nou medicii. Potrivit Mirel Pietreanu, autorităţile locale fac eforturi pentru îndepărtarea animalului din zonă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, Eduard Telea, la faţa locului au intervenit două echipaje medicale, unul de la SMURD şi unul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care au acordat îngrijiri medicale victimelor.
"Din primele date rezultă că tatăl a suferit o plagă la mână, iar băiatul acestuia are zgârieturi. Ambii sunt conştienţi şi au fost preluaţi de către echipajele medicale SAJ şi SMURD, care îi vor tranporta la spital. Incidentul ar fi avut loc, conform relatărilor victimelor, în momentul în care această ursoaică cu pui a coborât din pădure în gospodăria oamenilor, aflaţi în grajd, iar aceştia probabil că au încercat să o alunge, dar ursoaica aflată probabil în căutare de hrană i-a atacat", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Telea.
Bărbatul de 45 de ani a povestit că el şi fiul său, de 19 ani, se aflau în grajdul din gospodărie pentru a hrăni animalele, iar la un moment dat au fost atacaţi de ursoaică.
"Avem răni la mâini, dar e bine că am scăpat cu viaţă. Ne-am dus spre grajd ca să dăm mâncare la animale şi atunci, în faţa grajdului, ne-a atacat şi ne-a muşcat ursoaica. Am asmuţit câinele care nu era legat, avem mai mulţi câini, dar ceilalţi erau legaţi, am vrut să ne refugiem în grajd, a fost o luptă cu animalul, a mea şi băiatului meu, dar am avut noroc cu câinele care a alungat-o. Aşa ne-am salvat. Apoi am sunat la 112", a declarat bărbatul.
Cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Orăşenesc din Pucioasa, starea lor fiind stabilă.
Incidentul a fost anunţat la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Dâmboviţa, căreia îi aparţine pădurea din zonă, iar vânătorii urmează să vină intervină pentru alungarea ursoaicei de lângă zona locuită a comunei Vârfuri, situată la 30 de kilometri de municipiul Târgovişte.