Doi parlamentari USR de Timiş cer Guvernului să asigure termoficarea oraşelor din România
Doi parlamentari de Timiş din partea USR au solicitat, printr-o scrisoare adresată premierului Nicolae Ciucă, ca Guvernul să asigure termoficarea oraşelor din România. Cei doi parlamentari susţin că din cauza PSD şi PNL ”suntem datori vânduţi” şi că România cumpără energia la cele mai mari preţuri din Europa.
La începutul lunii septembrie, primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, anunţa că sunt 30.000 de tone de cărbune în stocurile societăţii de termoficare Colterm.
”După ce Romgaz a refuzat să mai furnizeze agent termic companiei locale de termoficare Colterm, 2 parlamentari USR de Timiş, Raoul Trifan şi Nicu Fălcoi, au trimis astăzi o scrisoare primului ministru al României în care îi solicită de urgenţă să ia măsurile necesare în vederea asigurării serviciului public de termoficare pe întreg teritoriul României”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi, al USR Timiş.
Senatorul Raoul Trifan afirmă că peste 100 de instituţii de interes public depind de sistemul centralizat de încălzire din Timişoara.
”În Timişoara avem 11 instituţii de sănătate, 62 instituţii de învăţământ şi peste 100 de alte obiective de interes public care depind de sistemul de încălzire centralizat. Statul este obligat să asigure un nivel de trai decent cetăţenilor, iar apa caldă şi căldura nu reprezintă un moft, ci o necesitate”, declară Raoul Trifan.
Cei doi parlamentari susţin, de asemenea, că, din cauza PSD şi PNL, România cumpără energie la cele mai mari preţuri din Europa.
”Din cauza PSD şi PNL, suntem datori vânduţi. Statul român este dator cu peste 40 miliarde de lei către furnizorii de energie. Din cauza PSD şi PNL, România cumpără astăzi energia la cele mai mari preţuri din Europa. Şi tot din cauza PSD şi PNL România se împrumută astăzi la cele mai mari dobânzi din Europa. USR Timiş se alătură demersului iniţiat de parlamentarii Raoul Trifan şi Nicu Fălcoi şi îndeamnă guvernul PSD-PNL să soluţioneze problema furnizării agentului termic cât mai curând posibil”, se mai arată în comunicat.
Un număr de 2.899 de apartamente şi 28 de case s-au debranşat, în această vară, de la sistemul centralizat de încălzire din Timişoara, anunţă Colterm, societatea de termoficare. La 31 august a expirat termenul până la care timişorenii puteau opta legal pentru debranşare. Totodată, Colterm anunţa că are 30.000 de tone de cărbune în stocuri care vor putea asigura încălzirea, în Timişoara, pentru 30 de zile.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x