Doi sateliți de ultimă generație, lansați cu succes pe orbita Terrei
Compania spaţială privată SpaceX a plasat marţi pe orbită doi sateliţi a căror misiune va fi să măsoare, cu o precizie fără precedent, schimbările produse în apa de pe Terra în viitorii cinci ani: câtă gheaţă se topeşte în Arctica şi cât de mult creşte nivelul oceanelor, relatează AFP.
Racheta reutilizabilă Falcon 9 a decolat fără probleme de la baza militară Vandenberg din California, având la bord perechea de sateliţi, fruct al unui parteneriat între Germania şi Agenţia spaţială americană (NASA), precum şi cinci sateliţi din reţeaua de comunicaţii Iridium.
Racheta a plasat mai întâi pe orbită, după 11 minute de zbor, la o altitudine de circa 500 km, sateliţii misiunii GRACE-FO, apoi sateliţii Iridium, circa o oră mai târziu.
Sateliţii vor prelua ştafeta de la misiunea GRACE care, din 2002 şi până anul trecut, au survolat Terra pentru a stabili o hartă lunară a schimbărilor de volum al apei.
Cum pot sateliţii "să vadă" sau "să cântărească" apa de pe planetă din spaţiu? Folosind gravitaţia.
Cei doi sateliţi, fiecare de mărimea unei maşini, vor zbura la 220 km distanţă unul de altul. Cele mai mici variaţii de masă sub ei (un munte, un lac, gheaţa sau acviferele) vor provoca o schimbare infimă de gravitaţie, modificând distanţa care separă cei doi sateliţi, măsurată până la nivelul micronilor.
Înregistrând continuu aceste variaţii de distanţă pe care oamenii de ştiinţă din cadrul misiunii o vor deduce din variaţiile de masă pe Terra, de deasupra sau de sub suprafaţa planetei.
Aceste schimbări de masă, de la o lună la alta, ar putea fi provocate de schimbări legate de apă: gheaţa care se topeşte şi ajunge în oceane, apa care se evaporă, ploile care alimentează pânzele freatice.
Metoda funcţionează de minune şi oamenii de ştiinţă din misiunea precedentă GRACE au produs numeroase hărţi care cuantifică exact cât de multă gheaţă s-a topit în Groenlanda (280 de miliarde de tone pe an din 2002 până în 2016), sau câtă apă suplimentară a ajuns în rezervele deltei Okavango, în Botswana (29 de miliarde de tone pe an).
Noua misiunea, numită GRACE-FO de la "Follow On", va permite urmărirea acestor tendinţe în timp.
Pentru SpaceX, aceste lansări de sateliţi au devenit ceva de rutină. Este a zecea lansare a anului şi prima treaptă a rachetei de marţi a fost utilizată în ianuarie. De această dată însă nu va fi recuperată.