Doina Pană a mers la DIICOT pentru a studia dosarul în care reclamă că a fost otrăvită cu mercur
Doina Pană, fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, a mers luni la DIICOT, pentru a studia dosarul deschis după ce a reclamat că ar fi fost otrăvită cu mercur.
Procurorii DIICOT au deschis un dosar în care a fost începută urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi grup infracţional organizat, după ce Doina Pană a afirmat că a fost otrăvită cu mercur.
În luna mai, Doina Pană declara că a fost nevoită să renunţe la funcţia de ministru, în ianuarie 2018, din motive de sănătate, după ce a descoperit că a fost otrăvită cu mercur.
"Eram ministru al Pădurilor în Guvernul Tudose, în 2017. Pe la sfârşitul lui noiembrie, am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima. Am urmat tratament şi, cu toate astea, mă simţeam tot mai rău. Pentru că epuizasem toate analizele specifice, am fost trimisă într-un final să fac şi o analiză toxicologică. În 15 ianuarie 2018, din analiza pentru metale grele a reieşit intoxicaţie cu mercur în concentraţie mare. Pentru că îmi depusesem demisia, dat fiind faptul că mă simţeam foarte rău, încă din 3 ianuarie, n-am putut pleca până în 29 ianuarie pentru că nu a semnat preşedintele Iohannis, am depus plângere la poliţie abia la începutul lunii februarie. N-am făcut plângerea cât eram încă ministru pentru că, în caz că se afla, ar fi dăunat imaginii României. Vă daţi seama, ministru în Guvernul României otrăvit", susţinea Doina Pană.