Doina Pană, vicepreşedinte PSD: Exclus ca viitorul premier să facă parte din actualul Guvern
Vicepreşedintele PSD, deputatul Doina Pană, a declarat vineri că este 'exclus" ca vreunul dintre membrii actualului Guvern să ocupe funcţia de premier dacă social-democraţii vor câştiga alegerile parlamentare.
"Avem variante - chiar avem variante mai multe. (...) Din actualul guvern, exclus. Noi vom veni cu un guvern, dacă populaţia ne dă votul, aşa cum spun sondajele, va fi un guvern cu un premier PSD", a spus Pană la o conferinţă de presă susţinute la Bistriţa.
Întrebată dacă nici vicepremierul Vasile Dîncu nu ar putea fi o variantă de premier, Doina Pană a afirmat că acesta "nu este membru PSD".
"Domnul Dîncu nu este membru PSD, nu mai e de mult", a precizat vicepreşedintele PSD.
Doina Pană a ţinut să dea asigurări că viitorul prim ministru va fi desemnat din rândurile partidului care va câştiga alegerile din 11 decembrie, aşa cum spune Constituţia.
"Va fi numit premier de la partidul care va câştiga alegerile. Nimeni nu-şi va mai bate joc în România de votul românilor. (...) Ar fi o încălcare atât de flagrantă a Constituţiei, încât nu văd cine şi-o poate asuma încât să facă acest lucru. Oricum, noi vom merge pe toate căile, până la capăt, încât Constituţia să se respecte, dacă cetăţenii ne vor da votul", a mai spus Doina Pană.