Domnule Băsescu, merită candidatura Elenei Udrea la preşedinţie sacrificarea relaţiei cu FMI?

| 12 feb, 2014

Pe zi ce trece, iresponsabilitatea de care Traian Băsescu dă dovadă capătă dimensiuni din ce în ce mai îngrijorătoare. Dincolo de implicarea sa neconstituţională în construcţia unui nou partid prezidenţial, în care au intrat deja mai mulţi dintre consilierii săi şi majoritatea celor care i-au rămas loiali în PDL, şeful statului a făcut tot ce îi stă în putere pentru a bloca activitatea executivului.

Una din cele mai mari bătălii pe care Traian Băsescu le-a început împotriva guvernului Ponta este cea legată de majorarea cu 7 eurocenţi pe litru a accizei la carburanţi. Măsura fusese negociată cu Fondul Monetar Internaţional, dar la finalul lui 2013 executivul a decis amânarea aplicării sale în cazul benzinei până la 1 aprilie. Văzând oportunitatea de a exploata într-o manieră populistă acest subiect, Traian Băsescu a ţinut să se opună unei taxe pe care Guvernul a susţinut-o tocmai pentru a aduce un venit bugetar suplimentar, necesar finanțării altor măsuri sociale și investiționale. Puţin a contat pentru şeful statului că majoritatea analiştilor au caracterizat noua acciză ca nefiind de natură să crească semnificativ preţul carburanţilor ca urmare a evoluţiei preţului modial al petrolului. Tot de această taxă se leagă şi memorandumul cu FMI, care trebuie semnat de şeful statului pentru a intra în şedinţa board-ul Fondului.

Ultimul episod al acestei confruntări s-a desfăşurat luni, când premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele își menține poziția și nu este dispus să semneze memorandumul cu FMI. Anterior, surse oficiale declaraseră că preşedintele va semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi la benzină nu va fi specificată în document, lucru cu care executivul a fost de acord. Astfel, ţara noastră se găseşte în situaţia paradoxală în care are în desfăşurare un acord cu Fondul, dar memorandumul nu poate intra în board-ul instituţiei deoarece nu are semnătura lui Traian Băsescu.

Opoziţia continuă a preşedintelui în ceea ce priveşte semnarea memorandumului cu FMI are o evidentă miză electorală, Traian Băsescu încercând astfel să creeze un culoar de atac pentru populari. În ultimele zile, mai mulţi purtători de cuvânt ai acestui partid au repetat mesajele prezidenţiale în ceea ce priveşte introducerea accizei suplimentare. Cea mai vizibilă a fost Elena Udrea, care marţi a declarat că premierul Victor Ponta vrea introducerea accizei la combustibil pentru că are nevoie de bani la buget, dar "în schimb, este dispus să facă o mulţime de pomeni electorale". Mesajul doamnei Udrea, despre care gurile rele spun că şi-ar pregăti candidatura la prezidenţiale, pare copiat din discursul lui Traian Băsescu, lucru ce deja nu ar trebui să mai mire pe nimeni.

Mai grav este însă că, indiferent de lupta politică internă, tactica obstructivă a preşedintelui poate duce avea consecințe dezastruoase pentru România, zdruncinând încrederea pieţelor internaţionale şi a investitorilor în ţara noastră. Iar în ultimă instanță, aceasta înseamnă mai puține locuri de muncă și un cost mai ridicat al datoriei externe pentru cetățean.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

7 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ