Dorneanu, în cazul revocării șefei DNA: „Nu am dat niciun termen de aplicare”
Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a precizat că CCR nu a impus vreun termen președintelui României în care să pună în aplicare decizia Curții de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA.
Curtea Constituțională (CCR) nu a impus președintelui un termen, în motivarea la decizia privind revocarea șefei DNA.
„Ești în ilegalitate dacă nu aplici decizia”, a declarat șeful CCR, Valer Dorneanu. „Nu am dat niciun termen de aplicare, termenul curge de la data publicării. Ești în ilegalitate dacă nu aplici decizia”, a spus Dorneanu, citat de Digi24.
Pe de altă parte, ministrul Justiției nu crede că președintele României nu va respecta decizia CCR.
„Nu cred că Preşedintele Republicii - indiferent cine e azi, cine va fi mâine sau peste şapte ani de zile - va da românilor un exemplu de nerespectare a Legii fundamentale, pentru că atunci cel care a trecut strada de ce să răspundă, dacă altul nu respectă Constituţia? Prin urmare, nu avem amendă 'de la - până la' sau închisoare 'de la - până la', dar avem obligaţia respectării Constituţiei şi sancţiunile, care nu sunt cele clasice, pentru că un singur titular al acestei demnităţi avem în ţară - sunt cele care pot să decurgă chiar din Legea fundamentală”, a spus Tudorel Toader.