Dosar de corupţie la Primăria Iaşi. 10 persoane, printre care şi fostul edil Gheorghe Nechita, sunt cercetate de DNA

| 05 iul, 14:11

Dosar de corupţie la vârf, la Primăria Iaşi. 10 persoane, printre care fostul edil Gheorghe Nichita, sunt cercetate de DNA pentru abuz în serviciu. De dimineaţă, au apărut informaţii că şi actualul primar, Mihai Chirica, a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie. Însă primăria a dezminţit.

Dosarul a pornit de la o sesizare a Curţii de Conturi, care a verificat felul în care Primăria Iaşi ar fi cumpărat patru autoturisme, în urma cu patru ani, cand edil era Gherghe Nichita. Surse din cadrul anchetei spun că Primăria nu avea voie să facă achiziţia, aşa că aceasta s-ar fi făcut mascat, prin Poliţia Locală, care nu a folosit niciodată maşinile.

Audierile au început dimineața şi continuă la sediul DNA Iaşi. Deocamndată nu e clar care dintre cei citaţi sunt inculpaţi sau doar martori. Ştim doar că 10 persoane sunt acuzate de abuz în serviciu sub formă agravantă.

Gheorghe Nichita a fost audiat în jurul orei 10. Apoi în faţa procurorilor au depus mărturie directori din primărie, administratori de la garajul primariei şi foşti șefi din poliția locală.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Iaşi actualului primar, Mihai Chirica spune că nu i s-a solicitat prezenţa la sediul DNA Iaşi.

Tag-uri: DNA, Gheorghe Nechita
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ