Dosar pentru infracțiuni contra umanității în legătură cu reprimarea revoltei anticomuniste de la Brașov din 1987

| 14 noi, 13:37

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității cu privire la acțiunile represive și sistematice desfășurate de regimul comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în dosar au fost audiate majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate și condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Brașov.

"De asemenea, au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de Miliție și Securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanții la revolta anticomunistă de la Brașov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, s-a menținut obligația de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse județe ale țării", mai spun procurorii.

În cadrul anchetei au fost avute în vedere inclusiv materialele și documentele transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la acțiunile regimului comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ