Dosarele de Securitate privind 23 August 1944, publicate integral. Cum le poţi verifica

| 03 iun, 18:15

Dosarele de Securitate privind "Problema 23 August 1944", ce cuprind 17 volume a peste 6.000 de file, au fost publicate integral pe site-ul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), potrivit Gandul.info

În urma digitalizării integrale a dosarului P 10933 din fondul Penal al CNSAS (17 volume, peste 6.000 de file), pe site-ul instituţiei sunt disponibile documente foarte importante privind schimbarea regimului politic şi a poziţionării internaţionale a României în august 1944, potrivit instituţiei.

VERIFICĂ AICI DOSARELE

Dosarul evocă toate personajele importante implicate în actul de la 23 august şi adaugă elemente relevante pentru cunoaşterea unui moment fundamental al istoriei contemporane a României. Documentele publicate de CNSAS sunt destinate cercetătorilor, profesorilor, studenţilor, dar şi publicului larg interesat de istoria complicată a României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi de comunismul românesc la începuturile sale.

În acest dosar au fost adunate actele clasate la "arhiva specială" - Problema "23 august", în anul 1964, din ordinul adjunctului ministrului Afacerilor Interne Vasile Negrea.

Cele mai important şi cuprinzător document este scris în închisoare de Ioan Mocsonyi-Stârcea (1909-1991). Industriaş, proprietar agricol şi diplomat român, fost colaborator al lui Nicolae Titulescu, secretar particular al regelui Mihai (1942), apoi mareşal al Curţii Regale (1943 - 1944), a fost arestat în septembrie 1947 şi judecat în procesul "Maniu - Mihalache". Încarcerat mai întâi la Penitenciarul Craiova (1949), a fost din nou anchetat (1951-1953) în vederea folosirii sale în cadrul procesului "lotului" Lucreţiu Pătrăşcanu. În aprilie 1954, a fost condamnat, din nou, la 15 ani de închisoare şi confiscarea întregii averi, pentru a fi eliberat abia în noiembrie 1962, la expirarea pedepsei. După eliberare, a lucrat ca muncitor la şantierul Monumentelor istorice de la Bărăţia din Câmpulung-Muscel, apoi pe un şantier de construcţii. La 5 septembrie 1964, în urma primirii paşaportului, a reuşit să plece din România la soţia sa, stabilită la Geneva.

Una din condiţiile puse de Securitate pentru a fi pus în libertate a fost ca, în penitenciar, să scrie un text cu caracter memorialistic în care să relateze ceea ce cunoştea despre evoluţia evenimentelor şi relaţiilor din lumea politică românească, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, descrierea principalelor figuri ale familiei regale de la Bucureşti şi a reacţiilor acestora la diversele situaţii cu care s-au confruntat în anii 1940-1944.

Textul dactilografiat al textului lui Mocsonyi-Stârcea se găseşte în întregime în volumele 1 - 6 ale dosarului P 10933.

Următoarele volume (7 - 10) conţin textul olograf al acestor scrieri memorialistice (1.358 pagini), semnate pe fiecare pagină de autor şi încheiate, după cum reiese din notiţa de la finalul acestora, "vineri, 23.XI.1962". De reţinut că la cinci zile de la predarea manuscrisului a fost eliberat din penitenciar (27.XI.1962).

Volumul 11 conţine referate cu propunerea de arestare a presupusului spion vest-german Robert Peuker, semnate de ministrul Afacerilor Interne Alexandru Drăghici, declaraţii ale generalului Ion Eremia, Traian Puiu ş.a., pe teme foarte variate, pornind de la politică externă până la organizarea şi funcţionarea Mişcării Legionare.

Volumul 12 cuprinde mai multe declaraţii cu privire la actul de la 23 august 1944, ale luiGheorghe Ionescu Bălăceanu (1910-?), şef al cancelariei Mareşalatului Curţii Regale (1937-1944), lt.-col. Traian Borcescu (1899-1997), şef al Secţiei Contrainformaţii din S.S.I. (1941-1944) şi Alexandru Alexandrini (1902-1981), om politic liberal, subsecretar de stat (1945-1946) şi ministru (1946-1947) al Finanţelor, în guvernul Petru Groza.

Volumele 13-16 conţin copii şi originale după declaraţiile lui Anton Dumitrescu (1902-1992), ajutor al comandantului Batalionului de Gardă (1940-1944), Victor Rădulescu-Pogoneanu (1910-1962), diplomat, director adjunct al Direcţiunii Cabinetului şi Cifrului din Min. Af. Străine (1944) şi Traian Borcescu, precum şi o serie de "amintiri" în care sunt prezentate amănunţit pregătirile apropiaţilor regelui Mihai pentru arestarea mareşalului Ion Antonescu, încă din primăvara anului 1944 şi soarta acestuia după arestare. Fiecare din autorii declaraţiilor prezintă şi parcursul lor biografic şi profesional până la momentul arestării de către comunişti.

De asemenea, sunt incluse detalii interesante despre schimbările de la vârful Serviciului Special de Informaţii începând din toamna anului 1944.

În aceste volume se găsesc o serie de "portrete", în fapt nişte fişe biografice sumare ale regilor Carol al II-lea şi Mihai, ale reginei mamă Elena, precum şi ale celor aflaţi în preajma familiei regale a României: Mircea Ioaniţiu - secretar particular al regelui Mihai, căpitanul de jandarmi Jacques Vergotti - ofiţer de ordonanţă al regelui, doamnele de onoare ale reginei Elena - Nelly Catargi şi Elisabeta Ghica, ale adjutanţilor regelui din anii 1940-1944 ş.a.

Ultimul volum, nr. 17, conţine mai multe note informative furnizate de câţiva agenţi ai Securităţii, între anii 1963 - 1967, în care sunt prezentate discuţiile purtate cu Ioan Mocsony-Stârcea în perioada de după eliberarea sa din penitenciar, cu detalii despre stabilirea la Câmpulung Muscel, căutarea unui loc de muncă, refuzul primit din cauza trecutului său etc. La acestea se adaugă câteva scrisori şi telegrame primite din străinătate de cel urmărit, precum şi cele pe care acesta le expediază soţiei sale aflate în Elveţia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ