Dosarul Alexandrescu a ajuns la Voiculescu

| 11 iul, 2013

Dosarul Alexandrescu ajunge la familia Voiculescu. Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, a fost audiată de DNA, fiind urmărită penal în dosarul lui Sorin Alexandrescu pentru complicitare la şantaj.

Cazul este unul complicat, afectând serios credibilitatea trustului Intact în general, a televiziunilor Antena 1 şi Antena 3 în mod special. Datele esenţiale ale dosarului, conform elementelor publicate până în prezent, spun că în perioada 16 aprilie - 24 mai 2013, directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu l-ar fi constrâns pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse directorul general al Antena TV Group, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru acesta şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică. Începând cu data de 9 mai 2013, pe două posturi de televiziune din cadrul Antena TV Group a fost difuzat un spot publicitar în cuprinsul căruia se făcea referire la ancheta jurnalistică care ar fi vizat împrejurări presupus compromiţătoare pentru partea vătămată. Potrivit anchetatorilor, din probatoriul administrat până în prezent a reieşit că Alexandrescu a purtat, în mod constant, discuţii pe marginea întâlnirilor avute cu partea vătămată, atât înainte cât şi după finalizarea acestora, „cu învinuita Voiculescu Camelia-Rodica, reieşind că aceasta din urmă avea cunoştinţă de actele materiale întreprinse de inculpat, sprijinindu-l constant în acest sens“.

În replică la aceste evoluţii, Dan Voiculescu a postat pe blogul său un mesaj de victimizare, acuzând faptul că ţinta reală este el şi solicitând adversarilor săi să aibă curajul să lupte cu el, nu cu copiii săi. Ce uită însă domnul Voiculescu să spună este că domnia sa fuge constant de anchete. Candidează pentru a scăpa de dosare, apoi îşi lasă alegătorii cu ochii-n soare, demisionând strategic pentru a muta dosarele la alte instanţe, amânând de fapt judecata. În plus, faptul că domnul Voiculescu şi-a pus copiii să semneze în locul său, să încheie înţelegeri periculoase nu este cea mai onorabilă atitudine a unui părinte.

Dincolo însă de aspectele morale ale scandalului Sorin Alexandrescu – Camelia Voiculescu, deocamdată reţin atenţia faptele. Iar elementul de noutate este începerea urmăririi penale împotriva Cameliei Voiculescu. „Din Ordonanţa de extindere a cercetărilor şi începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există indicii concludente şi temeinice cu privire la participarea altor persoane fizice şi juridice care au comis, sub forma autoratului şi complicităţii, acte materiale specifice infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului Alexandrescu George Sorin", a arătat DNA.

Consecinţele asupra credibilităţii mijloacelor de informare asociate trustului Intact se vor vedea în timp. Scăderea audienţelor va fi doar ultimul efect al unui lanţ de urmări defavorabile, precum suspiciunea partenerilor comerciali ai Intact, a publicitarilor în mod special, în ceea ce priveşte derularea relaţiilor contractuale cu o comapanie acuzată în mod oficial de practici ilegale. Acest lucru va afecta echilibrul bugetar al companiei, provocând o scădere a încasărilor şi, implicit, a calităţii programelor. Toate, la un loc, riscă să se transforme într-o lovitură grea pentru imaginea instrumentelor media ale lui Dan Voiculescu, cu implicaţii serioase asupra forţei sale mediatice şi, implicit asupra reţelei de cointeresare politico-mediatică pusă la punct de liderul de facto al Partidului Conservator.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ