Dosarul Băsescu-Bercea. Când aflăm și noi cine sunt "ăștia"?

| 14 iul, 2014

Dosarul Băsescu-Bercea. Devine așadar cu atât mai necesară clarificarea acestor semne de întrebare, ceea ce implică în mod evident citarea lui Traian Băsescu ca martor.

Dosarul Băsescu-Bercea. La sfârșitul săptămânii trecute, Antena 3 a prezentat un nou calup de înregistrări care arată cum a încercat fratele președintelui să convingă familia lui Bercea Mondial să nu meragă la DNA cu filmul traficului de influență.

Înregistrările sunt datate 31 mai - 6 iunie 2014 și au fost realizate de Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, în casa familiei, unde a primit vizitele lui Marian Căpățână, cel care a intermediat relația dintre clanul de interlopi și fratele președintelui. Acesta, în calitate de emisar al lui Mircea Băsescu, încearcă să o convingă, mai cu vorba bună, mai cu amenințări voalate, să nu le predea procurorilor înregistrările care îl compromiteau.

Citeşte şi: Noi stenograme în cazul Mircea Basescu - Bercea Mondialu: "Bă, tu te pui cu ăştia?"

Dosarul Băsescu-Bercea. Pentru a le recâștiga încrederea celor pe care fusese trimis să îi convingă, Marian Căpățână se jură că nu a păstrat „niciun leu” din suma de 600.000 de euro pe care a luat-o de la Florin Anghel „ca să îl scape pe Bercea”, sugerând că toţi banii au ajuns la Mircea Băsescu. Ba chiar se arată dispus să meargă și la Biserică pentru a-l lua martor pe Dumnezeu că spune adevărul.

Cât despre argumentele prin care încearcă să o convingă pe Izaura Anghel că procurorii nu trebuie să ajungă în posesia înregistrărilor, Căpățână invocă scandalul pe care acestea îl vor declanșa: „Am intrat într-un rahat toţi! E foarte greu să mă mai spăl. E rău de voi, ca familie, e rău de mine, e rău de el. Mi-a spus că e bine să nu se dea nicio filmare”, invocă el o discuție pe care ar fi avut-o cu fratele președintelui.

Mai mult, Căpățână îl aduce implicit în discuție și pe președintele Traian Băsescu. ”Oamenii ăştia acum stau de vorbă cu tine, cu mine. Peste o oră stau cu preşedintele Poloniei, cu... Păi tu te pui cu ăştia, mă? Mânca-v-aş gura voastră! Ce să le faci? N-ai ce să le faci! Că vrei să-ţi spun ceva? Îi mai dădeam lui bani? Nu-i mai dădeam...”, argumentează emisarul lui Mircea Băsescu, făcând trimitere către puterea de care dispune președintele.

Citeşte şi: Noi interceptări în dosarul Bercea-Mircea Băsescu: Abraham "a promis că va scoate și bani"

Comentariul lui Căpățână ridică noi semne de întrebare asupra implicării șefului statului în acest dosar. Dacă este să luăm de bune afirmațiile pe care le face acesta, rezultă că șeful statului ar fi avut cel puțin o întrevedere directă cu Căpățână, în pofida faptului că Traian Băsescu s-a declarat în repetate rânduri ca neavând cunoștință despre afacerile fratelui său și despre dosarul instrumentat de DNA.

Devine așadar cu atât mai necesară clarificarea acestor semne de întrebare, ceea ce implică în mod evident citarea lui Traian Băsescu ca martor. De vreme ce atâtea dintre înregistrările depuse la dosar de avocatul familiei Anghel fac trimitere către Cotroceni, este logic și absolut necesar pentru corectitudinea investigațiilor judiciare ca președintele să dea explicații. Rămâne desigur de văzut dacă procurorii sau magistrații vor aplica cu adevărat imparțial legea și, făcând abstracție de funcția deținută, îl vor cita pe Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 iul, 2014
Arsenie Boca
Biserica Ortodoxă Română a lansat şamponul mănăstiresc

Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori! Deoarece nu doreşte ca drept-credincioşii să intre în contact cu produse de provenienţă păgână, Preafericitul Patriarh Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, plin de har, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.

Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil? Logica, raţiunea şi spiritul critic vă definesc? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare? Noul şampon Arsenie Boca vă eliberează de aceste afecţiuni diabolice, permiţând doar „învăţăturile” Bisericii. Aveţi îndoieli în privinţa religiilor şi a zeilor? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: circumvoluţiunile? Neuronii constituie o povară? Sinapsele vă incomodează? Harul şamponului Arsenie Boca face ca toate aceste impedimente apăsătoare să dispară ca prin minune, lasându-vă creierul neted astfel încât muştele să vă poată patina pe el.

Reţineţi faptul că doar astăzi Biserica Ortodoxă Română vă vine în ajutor pentru a ajunge în Rai. Cumpărând produsul de mai sus, primiţi, în mod suplimentar, un pachet de lumânări şi o porţie de colivă. Toate acestea la preţul de numai 30 de arginţi! Nu mai aşteptaţi! Sunaţi chiar acum la 0722.666.666 şi veţi beneficia de o promoţie de-a dreptul divină!

Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca pentru a avea o minte ageră precum cea a unei râme călcată de tramvai! Cel mai bun remediu împotriva maladiei numită inteligenţă!!!

Şamponul Arsenie Boca - pentru că meritaţi!
14 iul, 2014
cantautor
cred ca se refera la cei de la EADS...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ