Dosarul Băsescu-Bercea. Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă

| 14 iul, 2014

Dosarul Băsescu-Bercea. Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă, după ce a cerut mari sume de bani de la membrii familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:  BĂSESCU MIRCEA, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență;
CĂPĂȚÎNĂ MARIAN ADRIAN, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la infracțiunea de trafic de influență.

Citește și: Noi stenograme în cazul Mircea Basescu - Bercea Mondialu: "Bă, tu te pui cu ăştia?"

Ce se arată în rechizitoriu

La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis inculpatului Băsescu Mircea suma de 250.000 de euro, prin intermediul inculpatului Căpățînă Marian Adrian, în schimbul promisiunii inculpatului Băsescu Mircea că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză.

Inculpatul Băsescu Mircea a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților și poate obține o situație favorabilă pentru tatăl denunțătorului: fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Ulterior, pentru că tatăl denunțătorului nu a fost pus în libertate, denunțătorul i-a remis și suma de 350.000 de euro inculpatului Căpățînă Marian Adrian în același scop.

Intervalul de timp în care denunțătorul a remis sumele de bani inculpatului Căpățînă Marian Adrian este cuprins între datele de 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive față de tatăl denunțătorului) și 22.02.2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond).

Citește și: Mircea Băsescu face parte din strategia de autovictimizare a lui Traian?!

 

Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător inculpatului Căpățînă Marian Adrian, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro.

Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, inculpatul Căpățînă Marian Adrian și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiți de la denunțător.

După pronunțarea hotărârii de condamnare din data de 22.02.2012, având în vedere durata pedepselor cu închisoarea aplicate, mult mai mari decât pedepsele promise de inculpatul Băsescu Mircea, denunțătorul și membrii familiei sale au pretins restituirea banilor dați inculpaților.

Citește și: Avocatul lui Mircea Băsescu, dezvăluiri din cursul anchetei. De ce nu a depus cerere de înlocuire

 

În acest sens, până la data de 26.02.2012, inculpatul Băsescu Mircea a restituit suma de 280.000 de dolari. Ulterior, au mai fost restituite diferite alte sume de către inculpatul Căpățînă Marian Adrian.

Deși cei doi inculpați au restituit o parte din banii primiți, aceștia l-au asigurat în continuare pe denunțător că vor continua demersurile pentru care au primit banii, respectiv folosirea influenței în vederea obținerii unei hotărâri favorabile, inclusiv prin strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova.

La 28.02.2012, la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Craiova, cerere formulată de către tatăl denunțătorului. La termenul din 21.03.2012 s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei și s-a acordat un nou termen, la 25.04.2012. La acest din urmă termen s-a dispus respingerea cererii de strămutare.

Sechestru pe bunuri

În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpaților Băsescu Mircea și Căpățînă Marian Adrian.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ