Dosarul Colectiv, trimis în instanță
Cei trei patroni de la clubul Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu - au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului General, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Parchetul General nu a dat publicității un comunicat în care să anunțe trimiterea dosarului în instanță, informația apărând pe site-ul Judecătoriei Sectorului 4, care a stabilit pe data de 29 aprilie termen pentru verificarea măsurilor preventive.
În același dosar au fost trimiși în judecată Daniela Niță, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist).
De asemenea, au fost deferite justiției persoanele juridice SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
În draftul de rechizitoriu se arată că patronii clubului Colectiv "au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015 și morții a 64 de persoane".
Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu "nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, prin inexistența planului de prevenire și protecție compus din măsuri tehnice, organizatorice, sanitare și de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condițiilor specifice unității în activități de spectacole, în condițiile condiționării unui număr mare de auditori la aceste activități în lipsa cerințelor minime privind securitatea și sănătatea în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și ale clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire, suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL".
În același dosar, Daniela Niță, patroana firmei de artificii, este acuzată de ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, a procurat de la societatea Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice "fântână de scenă", neînsoțite de fișe tehnice, care, în conformitate cu instrucțiunile de utilizare redate în limba bulgară pe eticheta fiecărui produs, dar netraduse, trebuie utilizate numai în spațiu deschis și amplasate în poziție verticală, pe un suport stabil și plat și, în aceste condiții, fără efectuarea vreunui minim instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice și fără un instructaj privind noul loc de muncă (incinta clubului Colectiv), i-a însărcinat pe pirotehniștii Marian Moise și Viorel Zaharia să monteze și să acționeze la data de 30 octombrie 2015 elementele pirotehnice într-un spațiu închis, respectiv incinta clubului Colectiv, cunoscând faptul că la acel eveniment vor fi prezente numeroase persoane.
Totodată, Daniela Niță mai este acuzată de vătămare corporală din culpă, în formă agravată; neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă; favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (după producerea incendiului, împreună cu Cristian Niță și Adriana Moise, a procedat la distrugerea și sustragerea de documente ce constituie probe în cadrul procesul penal).
De asemenea, Viorel Zaharia, pirotehnist la firma de artificii, este acuzat de ucidere din culpă, în formă agravată; vătămare corporală din culpă, în formă agravată; nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.