Dosarul "Gala Bute": Ce le-a spus Tudor Breazu procurorilor despre Elena Udrea

| 11 noi, 17:40

Tudor Breazu a negat miercuri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că ar fi protejat-o pe Elena Udrea, susținând că cel mai important om din viața lui a fost Ana Maria Topoliceanu, relatează Agerpres.

Judecătorii de la instanța supremă l-au audiat peste două ore pe Tudor Breazu, administratorul moșiei de la Nana deținută de Elena Udrea, în cadrul procesului în care este acuzat că ar fi intermediat o mită de aproximativ 50.000 de euro pentru Udrea.

În declarația dată în sala de judecată, Tudor Breazu a relatat că a cunoscut-o pe Ana Maria Topoliceanu în anul 1993, fiind colegi de facultate, iar pe parcursul timpului au devenit foarte buni prieteni și chiar a considerat-o pe aceasta cel mai important om din viața lui și în care a avut încredere totală.

El a mai spus că, în perioada 2008 — 2009, afacerile nu i-au mai mers la fel de bine, astfel încât la sugestia prietenei sale Ana Maria Topoliceanu a acceptat să lucreze pentru Elena Udrea și Organizația PDL București, mai precis să administreze sediul partidului, pentru care era remunerat cu un salariu lunar de 2.000 de euro, bani pe care îi primea în numerar chiar de la Udrea.

Ulterior, Ana Maria Topoliceanu a fost numită consilier la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, apoi director la Compania Națională de Investiții.

"Ana Maria Topoliceanu era foarte ocupată, vorbeam doar seara. Era foarte atentă la stilul ei de viață, astfel încât să nu creeze nicio discuție care să ducă spre relația ei de prietenie cu Elena Udrea. Era un om bogat la momentul respectiv, cred că este și în continuare. Nu voia să atragă atenția asupra ei", a continuat Breazu.

El a relatat că, la un moment dat, Ana Maria Topoliceanu l-a informat că Ștefan Lungu, consilierul Elenei Udrea, va vira în contul firmei lui niște bani pentru ea, iar el a acceptat, însă nu a știut niciodată că acei bani ar proveni din activități ilegale.

"Banii i-am cheltuit cu Ana Maria Topoliceanu, cum a vrut ea, erau banii ei. Am înțeles că Ștefan Lungu are o datorie la ea. Nu putea să retragă bani din firmă și s-a apelat la modalitatea de a vira bani în contul societății mele. Sumele le-am cheltuit cu Ana Maria Topoliceanu, la indicația ei, pe bilete de avion, excursii, pentru noi și familia ei. Nu m-am gândit că m-ar pune într-o situație ilicită și imorală. Dacă aș fi avut o oricât de mică bănuială despre proveniența banilor, aș fi solicitat ca banii să-mi fie dați cash nu prin societatea mea. Pentru doamna Udrea nu am plătit nimic, niciodată. Din acei bani am plătit o excursie în Grecia pentru mine și Topoliceanu. În total s-au încasat 47.000 de euro de la SC Last Time Studio SRL (controlată de Ștefan Lungu — n.r.), iar după impozitare suma a fost de 26.000 euro", a mai spus Breazu.

Pe de altă parte, el a recunoscut că acei bani au fost înregistrați în firma lui ca venituri din consultanță, activitate care însă nu fost prestată.

Tudor Breazu a adăugat că au fost situații în care a efectuat plăți pentru PDL București, respectiv către furnizori, prestatori de servicii sau către "postaci", însă banii proveneau de la Ana Maria Topoliceanu sau de la Horațiu Țica, trezorierul PDL București.

"Nu îi spuneam Elenei Udrea despre aceste plăți. O singură dată i-am dat un mail cu o explicație despre o sumă de bani. Explicația a fost dată pentru că lucrurile erau dezorganizate în sediul PDL. Fuseseră pierdute alegerile și Elena Udrea demisionase. Am fost acuzat că am făcut o plată, în anul 2012, pentru Elena Udrea la Hotelul Orizont din Predeal, cu ocazia zilei ei de naștere. Banii au fost dați la inițiativa mea din contul societății mele, însă banii i-am recuperat după o oră de la Elena Udrea. Am mai fost acuzat că sunt omul Elenei Udrea și că sunt mâna ei dreaptă. Eu am fost doar un amic al Elenei Udrea și am ajuns lângă ea doar pentru că eram bun prieten cu Ana Maria Topoliceanu", a mai declarat Tudor Breazu.

Acesta a relatat și episodul din februarie 2015, când, fiind plecat din țară, a fost contactat de Ana Maria Topoliceanu, prin intermediul unei aplicații FaceTime pe telefonul mobil, care i-a cerut prin niște bilețele să facă declarații împreună împotriva Elenei Udrea.

Tudor Breazu spune că Ana Maria Topoliceanu i-a cerut să susțină varianta că banii de la Ștefan Lungu erau pentru Elena Udrea, în ideea ca ei doi să scape de "pușcărie".

"Eu nu răspundeam nimic, eram absolut șocat. Eram agitat, înfricoșat. La mine acasă fuseseră efectuate percheziții. Nu am mai fost niciodată în această situație, acesta fiind și motivul pentru care nu i-am cerut nicio explicație Anei Maria Topoliceanu. (...) Dacă ar fi fost cazul să protejez pe cineva în acest dosar, acea persoană ar fi fost Ana Maria Topoliceanu, pentru că ea îmi era foarte bună prietenă. Nici nu aș fi protejat pe cineva dând la schimb libertatea mea. Am stat în arest în condiții inimaginabile. S-a văzut de altfel că și fără 'protecția mea' Elena Udrea tot a fost arestată", a mai spus Breazu.

La întrebările puse de avocatul Elenei Udrea, Breazu a spus că și în prezent se află cu aceasta în relație de amiciție.

În plus, el consideră că Ana Maria Topoliceanu a făcut diverse servicii pentru Elena Udrea, deoarece prima avea aspirații politice, dovadă fiind că la un moment dat s-a pus problema ca ea să candideze la Camera Deputaților.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 9 decembrie, când vor continua audierile inculpaților.

Fostul ministru Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care îl conducea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
11 noi, 17:50
doina
Pentru toate localitatile!
Cei care vor sa lucreze in timpul liber sau full-time si sa obtina castiguri imediat, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna, sunt asteptati in echipa noastra, pentru o colaborare profitabila. Cerem seriozitate maxima! Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ