DOSARUL GALA BUTE: Elena Udrea rămâne sub control judiciar

| 27 oct, 08:38

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ca Elena Udrea să fie judecată în continuare sub control judiciar în dosarul "Gala Bute", în care este acuzată de luare de mită, transmite Agerpres.

Elena Udrea s-a plâns luni, în sala de judecată, de faptul că magistraţii au ridicat măsura controlului judiciar doar în cazul denunţătorilor săi, care au preferat să arunce vina pe ea. 

"Pentru cei care şi-au recunoscut faptele şi au cerut procedura simplificată s-a ridicat controlul judiciar, ceea ce mi se pare inechitabil, pentru că, dacă unii oameni îşi recunosc faptele, se întâmplă fie că le-au făcut, fie pentru că au preferat să denunţe, aruncând vina pe mine", a declarat Udrea. 

La un termen anterior, instanţa a decis revocarea controlului judiciar în cazul a patru inculpaţi din dosar - Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă -, decizie care nu a fost contestată de DNA, după ce aceştia şi-au recunoscut vinovăţia. 

Fostul ministru Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Citeste si: Nora lui Virgil Măgureanu a depus o plângere la DNA împotriva fostului șef al SRI

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu - administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu - fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu - fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă - administratorul unei firme. 

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 oct, 08:43
doina
Cea mai extinsa oferta de lucru!
Lucram deja cu foarte multi oameni! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ