Dosarul "Poşta Română": Procurorii cer între 5 şi 15 ani de închisoare pentru Nagy şi Chiuariu

| 13 ian, 2014

Procurorii anticorupţie au cerut luni, la instanţa supremă, în dosarul "Poşta Română", pedepse cuprinse "în limitele speciale prevăzute de lege", respectiv între 5 şi 15 ani de închisoare în cazul foştilor miniştri Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu, pe care îi acuză de abuz în serviciu.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), condus de preşedintele instanţei, Livia Stanciu, dezbate luni recursurile făcute de procurorii anticorupţie şi de inculpaţii din dosarul cunoscut ca "Poşta Română", în care sunt judecaţi, alături de alte persoane, foştii miniştri de la Comunicaţii şi, respectiv, Justiţie Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a arătat, în faţa instanţei, că faptele comise de cei doi foşti miniştri sunt grave şi sunt dovedite de probele aduse de acuzare. Reprezentantul DNA a mai spus că faptele acestora "nu s-au produs din culpă, aşa cum acreditează apărarea, ci au fost comise prin prisma atribuţiilor de serviciu".

Tot procurorul a arătat că "faptul că nu s-au dovedit legături şi înţelegeri frauduloase între Nagy şi Chiuariu nu înseamnă că fapta de abuz în serviciu nu s-a consumat", astfel că se impune condamnarea acestora şi, totodată, privarea acestora de o serie de drepturi civile, între care cele de a alege şi de a fi ales.

Astfel, procurorul a cerut condamnarea celor doi la pedepse cuprinse "în limitele speciale prevăzute de lege". Abuzul în serviciu, prevăzut de Legea 78/2000, este pedepsit cu închisoare de la 5 la 15 ani.

În 27 noiembrie 2012, fostul ministrul al Justiţiei Tudor Chiuariu a fost achitat, în acest dosar, pentru abuz în serviciu, de un complet de trei judecători ai ICCJ. Instanţa supremă a reţinut atunci, în cazul lui Chiuariu, că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Zsolt Nagy a fost condamnat, tot la fondul dosarului, la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.

În acest dosar au mai fost condamnaţi Mihai Toader, fostul directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), care a primit şase ani de închisoare, Andrei Marinescu, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică al CNPR - cinci ani şi jumătate de închisoare, Emanoil Lepădatu, directorul economic executiv al CNPR - cinci ani de închisoare şi Ioan Folfă, administratorul societăţii Topcadex 99 - un an de închisoare cu suspendare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2005 - 2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a SC Imopost Developements SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a "clarifica" situaţia juridică a terenului şi a favoriza astfel firma menţionată.

Prejudiciul în acest caz este estimat de DNA la 8.619.787 de euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ