Dosarul Voiculescu ICA. Următorul termen a fost stabilit pe 4 august

| 07 iul, 2014

Dosarul Voiculescu ICA. Curtea de Apel Bucureşti i-a audiat luni pe o parte din inculpaţii în dosarul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA), printre care se află şi Dan Voiculescu, urmând ca dezbaterile să fie reluate pe 4 august.

Dosarul Voiculescu ICA. Până la acel termen, avocaţii trebuie să depună cereri în scris privind eventuale excepţii ridicate în dosar şi schimbarea de încadrări ale faptelor inculpaţilor.

Tot pe 4 august, judecătorii îi vor audia şi pe ultimii doi inculpaţi din acest proces, Jean Cătălin Sandu şi Vlad Nicolae Săvulescu.

În declaraţia dată pe parcursul a două ore, Dan Voiculescu a susţinut că nu sunt probe directe sau indirecte care să îl incrimineze şi că procurorul de caz de la DNA a intimidat martorii în timpul anchetei.

Citeşte şi: Dosarul Voiculescu ICA. Dan Voiculescu: Procurorul de caz intimida martorii


"Declar că în acest dosar nu sunt niciun fel de probe materiale directe sau indirecte care să mă incrimineze. Declar că procurorul de caz intimida martorii şi le spunea că Voiculescu trebuie găsit vinovat. S-a stabilit un prejudiciu fals de 60 de milioane euro. Din materialul de urmărire penală au dispărut 40 de volume. Una din infracţiunile de care sunt acuzat nu are nicio legătură cu mine. Toate activităţile mele au fost transparente", şi-a început declaraţia Dan Voiculescu.

În timpul audierii, judecătoarea Camelia Bogdan i-a cerut lui Voiculescu să detalieze modul în care a ajuns să aibă legătură cu ICA.

'Imediat după 1990, eu am făcut o analiză a sectoarelor economiei româneşti care nu erau acoperite de cerere. Printre priorităţi era presa. Setea de informaţii, după o perioadă lungă de cenzură, era foarte mare. Al doilea domeniu era cel al cercetării', a spus Voiculescu, subliniind că astfel a înfiinţat trustul de presă Intact şi s-a asociat cu Institutul de Chimie Alimentară.

Întrebat de judecătoarea Camelia Bogdan cine 'controla' Grivco sau trustul Intact, Dan Voiculescu a precizat că el nu a fost nici director şi nici administrator în aceste companii.

În sala de judecată a fost audiat şi fostul presedinte al ADS Corneliu Popa. Acesta a susţinut că nu l-a cunoscut pe Dan Voiculescu şi nici nu a fost supus unor presiuni, pentru că el oricum nu era membru de partid.

În opinia sa, preşedintele ADS nu era răspunzător de privatizarea societăţilor din subordine, ci directorii acelor societăţi.

Mai mult, Corneliu Popa a cerut să fie testat cu poligraful.

Şi fostul director al ICA Gheorghe Mencinicopschi a declarat că este nevinovat şi că nu există nicio probă împotriva lui.

'Nu am avut nicio atribuţie în privatizarea ICA. Nu am obţinut niciun avantaj. Nu ştiu cine a avut ideea transformării ICA în societate pe acţiuni, ştiu că s-a făcut prin hotărâre de guvern. Nu cunosc care este diferenţa dintre domeniul public şi domeniul privat al statului. Precizez că nu am avut nicio discuţie cu Dan Voiculescu despre privatizarea ICA, că nu a exercitat influenţă asupra mea şi că nu am fost omul de casă a lui Dan Voiculescu, nici nu ştiu unde locuieşte', a spus Mencinicopschi.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC 'Bioprod' SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC 'Benefica' SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ