Năstase despre Dosarul Zambaccian: Acum aveți posibilitatea să aflați ce s-a întâmplat cu adevărat

| 19 dec, 2013

Fostul premier Adrian Năstase s-a prezentat, joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a declarat că, odată cu acest ultim termen, opinia publică are ocazia să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în acest caz.

"Noi am pus la dispoziție terenul pentru constructor. El trebuia să ne dea la cheie, cu parchet, dar și cu obiecte sanitare, deci un apartament, din cele patru. Chestiunea importurilor a fost rezolvată de către constructor, care însă, evident, a adus și pentru apartamentele lui și pentru apartamentul meu și alte locuințe ale sale", a spus Năstase, citat de AGERPRES.

El și-a exprimat speranța ca, în perspectiva a ceea ce înseamnă 24 de ani trecuți de la revoluție, tradiția Crăciunului să fie alta.

"Acest amestec de teme a încurcat foarte mult lucrurile, învinuiți transformați în martori, martori transformați învinuiți, o poveste întreagă pe care mulți nu o mai înțeleg", a explicat Adrian Năstase.

Soția acestuia, Dana Năstase, a declarat la rândul ei că acești opt ani de procese au reprezentant zeci de mii de pagini citite și speră ca totul să se încheie.

ÎCCJ judecă joi ultimul termen al dosarului "Zambaccian".

La termenul din 2 decembrie, judecătorii au audiat-o ca martor pe Cristina Popa, fost administrator și acționar majoritar la firma "Vertcon", companie care a participat ca asigurator de produse la lucrările de la imobilul din Zambaccian.

Ea le-a spus magistraților că produsele din China au fost cumpărate de Daniela Năstase din bazar și trimise în România în containere. Din portul Constanța, containerele au fost transportate la Bacău și de aici la București.

"Importul produselor din China s-a făcut ilegal. Eu am întocmit facturi false la cererea Irinei Jianu, deoarece îmi era frică. Avizele de însoțire a mărfii nu erau reale", a afirmat Cristina Popa.

Tot pe 2 decembrie, DNA a anunțat că l-a pus sub acuzare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, pe expertul Nicolae Bănică, cel care a realizat în 2011 o expertiză tehnică a termopanelor de la ferma Cornu, imobil ce aparține lui Adrian Năstase.

Motivul invocat a fost acela că Bănică a depășit obligațiile impuse de instanța de fond la efectuarea unei expertize din 2011, respectiv că acesta a efectuat expertiza pe baza unor convingeri personale și a luat legătura cu părțile din dosarul "Zambaccian".

La acel termen, magistrații au decis ca pledoariile finale ale avocaților și susținerile procurorului, urmate de ultimul cuvânt al celor acuzați, să aibă loc pe data de 19 decembrie.

La ieșirea din sediul instanței, Adrian Năstase a declarat că martora Cristina Popa a dat declarații împotriva sa, după ce "a fost bine preparată psihologic", iar acesta a recitat în sala de judecată tot ce a spus la urmărirea penală "sub controlul DNA-ului".

"A făcut tot felul de afirmații, așa cum era probabil înțelegerea, și, după aceea, la întrebările avocaților noștri, în 75% din declarația ei a spus: nu știu, nu îmi amintesc. Să fim serioși, asta nu este mărturie. Dacă poveștile ei pot fi luate în considerare? Eu spun că nu", a afirmat Adrian Năstase.

În martie 2012, un complet de trei judecători de la Curtea supremă l-a condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj și l-a achitat pentru infracțiunea de luare de mită.

Magistrații au mai decis atunci achitarea soției lui Adrian Năstase, Daniela Năstase, pentru infracțiunile de complicitate la luare de mită și pentru spălare de bani și condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participație improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente false.

ÎCCJ a mai hotărât condamnarea Irinei Jianu la trei ani de închisoare pentru participație improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ