Două autotrenuri implicate într-un accident pe DN7, trafic blocat între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea

| 16 apr, 2014

Traficul a fost blocat total miercuri dimineaţă pe DN7, în zona viaductului 'Cârligu Mic', în urma unui accident de circulaţie în care au fost implicate două autotrenuri din Ungaria şi Polonia

'Un autotren înmatriculat în Polonia, încărcat cu peşte, care circula din direcţia Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, în zona viaductului 'Cârligu Mic', a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un alt autotren din Ungaria, care circula normal dinspre Râmnicu Vâlcea. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conductorului auto al TIR-lui polonez, care a fost scos dintre fiarele contorsionate ale cabinei şi ulterior a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Sibiu', a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Dat fiind situaţia produsă pe viaduct, poliţia a oprit traficul total pe ambele sensuri, pentru a elibera cele două autotrenuri.

Operaţiunea se desfăşoară în condiţii dificile, deoarece podul respectiv are într-o parte versantul muntos, iar în cealaltă parte râul Olt, conform Agerpres.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ