Două judecătoare care au anulat condamnarea lui Dinel Staicu, achitate în primă instanţă
Judecătoarele Liliana Bădescu şi Dumitriţa Piciarcă, acuzate că au anulat o condamnare de şapte ani de închisoare primită de omul de afaceri Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR), au fost achitate joi de Curtea de Apel Bucureşti, însă decizia nu este definitivă.
Instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă faţă de cele două judecătoare, fiind menţinut sechestru pe bunurile lor.
Curtea de Apel Bucureşti a mai decis ca în cazul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, implicată şi ea în acest caz, dosarul să fie judecat separat.
Cele trei judecătoare au fost trimise în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, după ce acestea au admis o contestaţie prin care au anulat o condamnare de şapte ani de închisoare primită de omul de afaceri Dinel Staicu în dosarul BIR.
Potrivit DNA, la data de 22 februarie 2012, cele trei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti — Secţia I Penală au admis o o contestaţie în anulare depusă de Dinel Nuţu (fost Staicu) faţă de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiaşi instanţe îl condamnase definitiv la 7 ani închisoare.
Cu prilejul admiterii contestaţiei, cele trei judecătoare ar fi făcut mai multe falsuri prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, constând în aceea că au consemnat, în mod nereal, că obiectul tuturor dosarelor penale luate în considerare la invocarea autorităţii de lucru judecat a avut la bază aceeaşi sesizare, cu acelaşi conţinut, aceeaşi situaţie de fapt (cesiune de creanţe şi obţinerea de credite), acelaşi prejudiciu (107.175.372.000 lei, respectiv 80.536.563.000 lei), aceleaşi părţi, aceleaşi societăţi comerciale, acelaşi probatoriu, aceeaşi parte civilă (Banca Internaţională a Religiilor SA).
De asemenea, judecătoarele erau acuzate de DNA că şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin aceea că au desfiinţat, în mod ilegal, trei hotărâri judecătoreşti şi au anulat mandatul de executare a pedepsei de 7 ani închisoare emis pe numele lui Dinel Staicu.