Două mall-uri noi vor fi gata în Capitală, în următorii doi ani

| 22 ian, 2014

Încă două mall-uri vor apărea în Bucureşti, pe lângă cele nouă de acum. Investitorii mizează pe faptul că în Capitală sunt cele mai mari salarii din ţară. Vor adăuga magazinelor şi centre de distracţie, pentru ca oamenii să cheltuie mai mulţi bani, şi timp, la cumpărături, patinoar sau la cinema.

Pe locul fostei fabrici de echipamente electronice din Pantelimon, au început deja lucrările la un nou centru comercial. Mall-ul va fi gata în mai puțin de doi ani și se va întinde pe 70 de mii de metri pătrați.

La câţiva kilometri distanţă, în cartierul Titan se lucrează în ritm alert la un centru comercial care trebuie inaugurat anul viitor. Investitorii se aşteaptă ca apetitul românilor pentru cumpărături să rămână cel puţin la fel de mare și să fie completat de dorinţa bucureştenilor să fie văzuţi la mall, în cafenele, restaurante şi la cinematografe.

„Spre deosebire de alte țări din regiune, unde tendința este mai mare spre economisire, în România este și un punct de socializare mall-ul și de aceea pe foarte mulți români în special în perioada de weekend îi putem regăsi în principalele mall-uri din București și din țară”, a explicat Răzvan Marcu, director în cadrul unei agenţii imobiliare, potrivit Digi24.ro.

În afara celor două centre comerciale care se construiesc acum, mai sunt în plan alte două. Unul în Rahova şi altul în Bucureştii Noi. Chiar dacă ne par multe, încă mai au loc să apară în Capitală.

„Dacă în București avem undeva la 307 metri pătrați de retail la mia de locuitori, în Varșovia avem undeva la 500, iar în Praga, 700 de metri la mia de locuitori”, spune Marcu.

Două dintre centrele comerciale din Bucureşti nu au avut o soartă bună pentru că nu au oferit suficiente spaţii de distracţie. City Mall de la Eroii Revoluţiei a intrat în faliment şi a fost vândut pentru 17 milioane de euro, iar jumătate din pachetul de acţiuni al mall-ului Vitantis din sudul Capitalei a fost cumpărat cu cinci euro.

Tag-uri: mall bucuresti
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ