Două şcoli şi alte trei clase din tot atâtea unităţi de învăţământ trec la cursuri exclusiv online, după apariţia unor cazuri
Două şcoli şi trei clase din tot atâtea unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa trec la cursuri exclusiv online, după apariţia unor cazuri de COVID-19 în rândul elevilor şi al cadrelor didactice. Alte şase şcoli şi grădiniţe au trecut la scenariul doi după confirmarea mai multor cazuri cu noul coronavirus în localităţile respective.
Prefectura Constanţa a transmis, marţi seară, printr-un comunicat de presă, că prefectul George Niculescu a convocat pe data de 29 septembrie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 30 a CJSU Constanţa, care prevede printre altele modificarea scenariilor de funcţionare în 16 unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa.
“Astfel, s-a votat în unanimitate trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, până pe data de 12 octombrie, pentru următoarele unităţi de învăţământ: Şcoala Gimnazială nr. 37 Constanţa, unde au fost confirmate patru cazuri COVID-19 (trei în rândul cadrelor didactice şi un elev), Liceul Teoretic Murfatlar, unde au fost confirmate cinci cazuri COVID-19 în rândul elevilor, Şcoala Gimnazială „Gala Galaction” Mangalia (o clasă I), unde a fost confirmat un caz COVID-19 în rândul elevilor, Liceul Teoretic „Decebal” Constanţa (o clasă a IX-a), unde a fost confirmat un caz COVID-19 în rândul elevilor. Aceeaşi măsură se va aplica, dar până pe 9 octombrie, pentru Şcoala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian (o clasă a VI-a), în urma confirmării unui caz COVID-19 în rândul elevilor”, se arată în comunicatul Prefecturii Constanţa.
De asemenea, Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a mai votat trecerea din scenariul 1, în scenariul 2, până pe data de 12 octombrie, în cazul următoarelor unităţi de învăţământ: Şcoala Gimnazială nr. 1 Fântânele, Grădiniţa cu Program Normal Fântânele, Şcoala Gimnazială nr. 1 Limanu, Şcoala Gimnazială nr. 2 2 Mai, Grădiniţa cu Program Normal Limanu şi Grădiniţa cu Program Normal „Fraţii Grimm” 2 Mai. Măsura a fost luată ca urmare a ratei incidenţei cumulate între 1-3/1.000 locuitori.
Prefectura Constanţa a mai transmis că, începând cu data de 30 septembrie, Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa va trece din scenariul 3 în scenariul 2 de funcţionare, iar alte trei unităţi de învăţământ – Grădiniţa cu Program Normal şi Prelungit „Colibri” Constanţa (grupa mare), Şcoala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă şi Grădiniţa cu Program Normal Cuza Vodă – vor trece, începând tot cu data de 30 septembrie, din scenariul 3, în scenariul 1.
Totodată, Şcoala Gimnazială nr. 40 „Aurel Vlaicu” Constanţa va trece din scenariu 2, în scenariul 1, după ce au fost asigurate condiţiile de învăţământ „faţă în faţă”.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x