Douăzeci de cereri de revendicare a premiilor la extragerea Loteriei bonurilor fiscale din 22 mai

| 04 iul, 18:38

Douăzeci de cereri de revendicare a premiilor la extragerea Loteriei bonurilor fiscale din 22 mai au fost depuse, Ministerul Finanţelor Publice urmând să plătească sumele în termenul prevăzut de lege, cel mai târziu pe 20 august 2016.

"După centralizarea bonurilor fiscale câştigătoare la extragerea din 22 mai 2016 sunt douăzeci de cereri de revendicare, nefiind depăşit numărul maxim, de 100 de premii, stabilit de lege", potrivit unui comunicat al MFP. 

În urma extragerii, au fost desemnate câştigătoare bonurile fiscale emise în 6 aprilie 2016, în valoare de 238 de lei. La extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 30 aprilie 2016. Valoarea unui premiu este de 50.000 de lei, venit care se impozitează cu o cotă de 16%. 

"Suma a rezultat după împărţirea fondului lunar de premiere, în cuantum de 1.000.000 de lei, la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termenul legal de 30 de zile de la data extragerii, în acest caz 20", precizează MFP, în comunicat. 

Conform sursei citate, Ministerul Finanţelor Publice va plăti premiile în termenul prevăzut de lege, respectiv 60 de zile de la expirarea perioadei de revendicare, cel mai târziu pe 20 august 2016. 

"În prealabil, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală, va verifica autenticitatea bonurilor fiscale depuse în vederea revendicării premiilor", afirmă MFP.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ