Dragnea dă vina pe Iohannis în controversa Ordonanţei ANCOM: S-a ajuns la această situaţie din cauza lui

| 04 mai, 15:13

Iohannis a greşit atunci când a comparat ordonanţa de urgenţă referitoare la numirea şefilor ANCOM cu OUG 13, crede Liviu Dragnea, care arată că s-a ajuns în această situaţie chiar din cauza preşedintelui, în condiţiile în care există propuneri înaintate la Cotroceni de ani de zile, una din perioada Guvernului Ponta, alta transmisă de Cioloş, pe care şeful statului nu le-a analizat.

 

„Ei, aici a greşit domnul preşedinte. Pentru că Guvernul a ajuns în situaţia să adopte o astfel de ordonanţă din cauza preşedintelui. Pentru că preşedintele era cel care trebuia să facă o propunere.Or, de doi ani de zile sunt propuneri la Cotroceni, una trimistă de Ponta, una de Cioloş. În doi ani de zile avea timp să analizeze cu consilierii, să vadă cum sunt propunerile, dacă nu erau bune le trimitea înapoi, cerea altele", a răspuns Dragnea atunci când a fost rugat să comenteze declaraţiile lui Klaus Iohannis referitoare la OUG privind ANCOM.
Şeful PSD a insistat şi că o să-l roage chiar el pe premierul Sorin Grindeanu sau pe secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, să facă publice acele acte, întrebându-se: „Acum sincer, ce înseamnă 5 minute?".
Miercuri, şeful statului l-a atacat pe Grideanu, comentând că Executivul „nu a înţeles care este rolul lui” în arhitectura constituţională şi că ordonanţa care schimbă procedura de numire a şefilor ANCOM, din care preşedintele e exclus, „seamănă izbitor cu OUG 13”. „Dacă acum PSD vrea să schimbe toate legile în care apare preşedintele ca să ne arate că face jocul, nu mi se pare demersul nici cel mai urgent, nici cel mai oportun”, a spus Iohannis.
„Nu faptul că se discută aceste chestiuni mă îngrjjorează, e foarte bine să se discute şi cred că la un moment dat va trebui să mergem la o discuţie pe fond: ce fel de stat ne dorim, ce fel de arhitectură? Vrem toată puterea la Parlament? (...) Speţa ANCOM seamănă izbitor cu OUG 13. Acest guvern nu a înţeles foarte bine care este rolului lui în ansamblul societăţii. Nu OUG 13 a fost problema, oportunitatea a fost problema, lipsa de transparenţă, modul în care s-a pus problema", a spus Iohannis după întâlnirea cu aleşii locali.
Responsabilitatea Guvernului este aceea de a guverna, de a lua decizii bune pentru apărarea, întărirea şi stabilizarea dezvoltării ţării, astfel că Executivul trebuie să ia decizii oportune. Chiar această lipsă de oportunitate a fost argumentul adus de Iohannis şi în privinţa ordonanţei referitoare la numirea şefilor ANCOM, iniţiativă despre care preşedintele spune că nu a fost „nici urgentă, nici importantă".
„Dacă era o propunere a preşedintelui se rezolva cam în 5 minute, nu ar fi fost nevoie de nicio ordonanţă. Probabil, această coaliţie la putere acum a vrut să-mi arate mie că face jocul, asta nu e o noutate. Guvernaţi, dar nu oricum, ci bine pentru România şi pentru români. Dacă se guvernează să ne arate că ei pot face orice, asta ştim din capul locului, nu ajută pe nimeni şi nu îmbunăţim traiul niciunul român. (...) Dacă acum PSD vrea să schimbe toate legile în care apare preşedintele ca să ne arate ca face jocul, nu mi se pare demersul nici cel mai urgent, nici cel mai oportun", a avertizat şeful statului.
Ordonanţa de urgenţă prin care a fost schimbată procedura de numire a conducerii ANCOM a intrat în vigoare marţi, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial. Modificările aduse prin OUG îl exclud pe preşedinte din procedură.

 

 

Tag-uri: liviu dragnea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ