Dragnea despre legea salarizării: Nu se amână nimic; creșterile sunt mai mari decât am discutat inițial

| 07 iun, 09:22

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat marți seară, la Antena 3, că aplicarea legii salarizării este complicată, însă nu se amână și că vor fi creșteri mai mari decât s-a anunțat inițial, dând exemplul unui spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% ce va fi aplicat în Educație.

"Nu se amână nimic, dimpotrivă, creșterile sunt mai mari decât am discutat inițial", a afirmat Liviu Dragnea, adăugând că în campania electorală s-a promis o aplicare etapizată a majorărilor salariale.

"Este o lege destul de complicată, cu foarte multe cifre. Noi nu am spus nici în campanie, nici după alegeri că toată legea va intra în vigoare de la 1 iulie. Asta este o greșeală. Noi nu am spus așa ceva niciodată, nici nu se poate lucrul ăsta. Am explicat, dimpotrivă, foarte clar că va fi o aplicare etapizată — până în 2020 o etapă și până în 2022 altă etapă", a spus liderul PSD.

Liviu Dragnea a arătat că vor exista unele creșteri mai mari decât s-a discutat inițial, cum este și cazul angajaților din Educație, care vor primi un spor de 10% pentru suprasolicitare neuropsihică.

"Erau câteva prevederi, de exemplu la educație era în program o creștere cu 90% până la 1 ianuarie 2018 și atât. Nu mai aveau alte creșteri. În schimb, noi, între timp, am adoptat, de la 1 ianuarie au crescut cu 15%, vorbim de Educație, de la 1 ianuarie 2018 vor crește cu 25%, de la 1 martie 2018 vor crește cu 20%. Astăzi am discutat cu sindicatele, apare un spor, de care nu a vorbit nimeni, pe care nu stabilisem că o să-l punem, 10% spor neuropsihic care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Tot de la 1 decembrie 2018, 475 de lei pe lună, echivalentul a două norme de hrană și un voucher de vacanță. Toate astea se duc mult peste 80%, după care, de la 1 decembrie 2018, 19, 20, 21, 22 — patru creșteri salariale. Deci, diferența va merge peste 100%", a afirmat Dragnea.

Liderul PSD a susținut că și în Sănătate vor fi "creșteri spectaculoase", urmând ca și aici să se acorde vouchere de vacanță, norme de hrană.

El a dat asigurări că vor exista resurse pentru plata tuturor creșterilor salariale cu condiția să fie pus în aplicare, "la virgulă", programul de guvernare.

"Un lucru este important, că s-a ajuns la o formă la care salariile cresc într-un mod substanțial, dar în același timp statul are și puterea să le plătească. (...) Dacă s-ar pleca de la ideea că România va rămâne exact în stadiul actual, fără creștere economică, fără toate măsurile prevăzute în programul de guvernare, sigur că n-ar fi bani pentru a se plăti toate aceste salarii, dar este un alt tip de program de guvernare. Este un program de guvernare care scoate din țărână, ăsta e cuvântul, pentru că au fost acoperite cu țărână, motoare și motorașe de creștere economică. (...) După fiecare motor de pe care se dă țărâna la o parte, de acolo apare o creștere economică care înseamnă creștere la buget. (...) Există resurse cu condiția ca programul nostru să fie implementat 100% la virgulă. Altfel nu merge", a mai spus Dragnea.

Tag-uri: liviu dragnea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ