Dragnea, după ”execuția” lui Șerban Nicolae: Nu a fost sancționat

Președintele PSD, Liviu Dragnea, refuză să comenteze, deocamdată, atacul dur al social-democratului Liviu Pleşoianu care a catalogat ca abuz şi execuţie retragerea funcţiilor de lider de grup şi preşedinte al Comisiei juridice din Senat lui Şerban Nicolae.
Mai mult, liderul PSD este de părere că decizia care a fost luată în privinţa lui Şerban Nicolae nu este o sancţiune.
”Nu a fost sancționat (Șerban Nicolae - n.r.) Nu va părăsi partidul. Sper că nu va părăsi partidul. (...) Ne chinuim așa, cu critici, mergem înainte”, a comentat, vineri, președintele PSD, Liviu Dragnea.
Astfel, Robert Cazanciuc este noul șef al Comisiei juridice, în locul senatorului Șerban Nicolae, iar Mihai Fifor este noul lider de grup parlamentar din PSD.
Tot în CEx-ul de miercuri al PSD, s-a votat și suspendarea din partid a lui Nicolae Bacalbașa, pe o perioadă de șase luni.
Ştirile orei

Boloș: Sunt discuții cu Comisia Europeană pentru ca 13 spitale să fie păstrate la finanțare din PNRR
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
