Dragnea, întrebat dacă a participat la petreceri SRI: N-am fost niciodată la o zi onomastică a lui Maior sau Coldea
Liviu Dragnea a spus luni ca nu a fost niciodata la "o zi onomastica a lui George Maior sau Florian Coldea", atunci cand a fost intrebat de ziaristi daca a participat la petreceri ale SRI. Dragnea a dezmintit si informatia ca s-ar fi vazut in acest week-end cu George Maior si Vasile Dancu.
Dragnea a evitat sa spuna clar daca a participat la alte petreceri SRI in afara zilelor onomastice ale celor doi fosti sefi ai serviciului de informatii. Reamintim ca Maior ar fi spus saptamana trecuta la audierea in comisia SRI ca Dragnea a participat la evenimente festive SRI, potrivit declaratiilor lui Claudiu Manda, seful comisiei.
Informatia privind o intalnire in week-end intre Dragnea, Maior si Dancu a fost publicata de stiripesurse.ro.
Seful PSD s-a referit si la audirea de saptamana trecuta a lui George Maior in comisia parlamentara privind controlul SRI: "Ce dezvaluiri a facut Maior? Ca Maior a cam zis nu. Se contureaza o istorie romantata, toti au fost buni, a venit de undeva din cer Sistemul asta". "Prea vorbim mult despre securisti", a adaugat el.
In PSD au inceput sa apara lideri, precum Codrin Stefanescu, care ii cer lui Dragnea sa explice daca a avut vreo complicitate cu sefi ai SRI in trecut.