Dragnea: mi se pare că a durat foarte mult până când s-a ajuns la victimele accidentului
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, că se vor face două anchete cu privire la accidentul aviatic de luni, una privind avionul, care prezenta riscuri de zbor, şi o alta referitoare la intervenţie, care a fost întârziată.
"Premierul a luat o decizie foarte bună, corectă, să se efectueze o anchetă extrem de amănunţită, complexă, să se vadă întâi cum de s-a ajuns în situaţia asta, de ce s-a ajuns în situaţia în care nu s-a putut asigura un avion care să aibă riscuri foarte mici şi de ce un avion atât de vechi, pentru că am înţeles că pilotul Iovan, Dumnezeu să-l ierte, a anunţat în mai multe rânduri că există un risc permanent cu acest avion", a spus Dragnea, citat de Mediafax.
El a precizat că se va face şi o anchetă privind intervenţia.
"De asemenea, (facem - n.r.) o anchetă care să stabilească dacă s-ar fi putut ca acolo echipele de intervenţie, de salvatori, să ajungă mai repede. E o anchetă pe care toată lumea o aşteaptă şi o aşteptăm cu foarte mult interes", a precizat vicepremierul.
El a arătat că nu doreşte să se pronunţe "la cald" asupra eventualilor vinovaţi, arătând că aşteaptă rezultatele anchetelor: "Aştept rezultatele anchetei pentru că, cel puţin la prima vedere, mi se pare că a durat foarte mult până când s-a ajuns la ei. Se va face o anchetă foarte serioasă, pentru că într-adevăr timpul a fost foarte mare. Poate, cine ştie, dacă s-ar fi ajuns mai devreme poate ar fi fost salvaţi acei oameni".
El a precizat că are informaţii cu privire la accident atât de la televizor, cât şi de la instituţii ale statului.
Pilotul Adrian Iovan şi o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reuşi să sune la 112, la ora 16.16, anunţând incidentul.
În avion se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studenta şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.
Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.