Dragnea: Ponta este un om cu potenţial. Are viitor în politică

| 29 noi, 12:54

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat duminică, la PRO TV, că Victor Ponta este un fost preşedinte de partid foarte bun, un fost prim-ministru foarte bun, precum şi un om "cu potenţial şi cu viitor în politică", transmite Agerpres.

"Victor Ponta este un om cu potenţial şi cu viitor în politică. Trece printr-o perioadă grea, a trecut printr-o perioadă foarte grea şi nu i-a fost foarte uşor, am fost şi sunt alături de el, îl sprijin moral cât pot sau cu orice pot. Sunt ani de zile în care am stat umăr la umăr, amândoi am trecut prin momente frumoase, momente bune, momente de tensiune, de cumpănă. Eu nu uit lucrurile acestea şi, cel puţin din partea mea, oricând, pentru Victor numai gânduri bune şi sprijin", a afirmat Dragnea. 

În context, el a precizat că nu se mai poate vorbi în acest moment "în mod corect" de o coaliţie cu ALDE şi UNPR. 

"Eu cred că putem discuta de o colaborare parlamentară bine structurată între PSD, UNPR şi ALDE. Nu avem de ce să nu încercăm să susţinem nişte proiecte comune, pe inţiative legislative şi pentru a analiza împreună măsurile propuse de Guvern", a precizat Dragnea. 

Cât priveşte alegerile de anul viitor, liderul PSD a spus că "deocamdată" este o alianţă PSD-UNPR. "Noi deocamdată avem această alianţă care este înregistrată între PSD şi UNPR. Vor fi discuţii şi decizii politice în structurile statutare ale fiecărui partid - şi PSD şi UNPR. Până la sfârşitul anului, începutul anului viitor, noi ne vom defini strategia noastră, a partidului, cum intrăm în alegerile locale şi cum intenţionăm să intrăm în alegerile parlamentare", a precizat liderul social-democrat. 

Întrebat cine este candidatul PSD la Primăria Capitalei, Dragnea a spus că este în plină desfăşurare procesul intern de selectare, desemnare şi stabilire a candidaţilor pentru consiliile locale, consiliile judeţene şi pentru primari, iar despre profilul general al acestora, el a spus că trebuie să fie bine pregătiţi în administraţie, să poată să spună că nu sunt comunişti şi să aibă notorietate. 

"Vrem ca listele de consilieri locali să fie validate uninominal de către cetăţeni. Înainte de a stabili lista finală pe care să o introducem în procedurile legale, fiecare candidat pentru consiliul local sau judeţean, în zona lui va fi votat de cetăţean. O să invităm cetăţenii să-şi dea cu părerea despre candidatul Ionescu pe lista de consilieri din comuna x, dacă nu vor trece de acest vot nu vor rămâne pe liste", a explicat Dragnea, el adăugând că acest sistem de consultare a electoratului va fi aplicat şi la alegerile parlamentare. 

De asemenea, el a subliniat că formaţiunea sa va avea în alegerile de anul viitor foarte mulţi candidaţi oameni noi sau tineri, dar foarte bine pregătiţi, iar toţi candidaţii vor trebui să treacă prin 'filtrul' noului cod de conduită al partidului care va fi adoptat zilele următoare. 

"O parte au fost găsiţi, o altă parte sunt în căutare. Vreau să venim şi cred că vom fi singurul partid sau primul, deocamdată suntem singurul, deocamdată suntem şi primii şi singurii care au înţeles dinainte de a apare aceste mişcări de revoltă ale oamenilor, am înţeles demult ce se întâmplă în societate, că societatea se schimbă cu o viteză foarte mare şi am încercat să ţinem ritmul pentru că altfel o să rămânem un partid anacronic sau, mă rog, uitat în trecut (...) Am prezentat şi vom adopta cred că în câteva zile un cod de conduită, de etică şi de integritate, cu măsuri foarte dure dar corecte. Şi acel cod va fi un filtru foarte serios pentru a stabili candidaţii. Pe de altă parte, vrem şi vom avea un procent foarte mare, nemaiîntâlnit la alte parte, de candidaţi tineri, dar foarte bine pregătiţi", a mai afirmat Dragnea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 noi, 21:12
munca
Afaceri acasa!
Afaceri de acasa! Oferim un sistem extra-eficient de instruire gratuita in care inveti rapid cum poti incepe afaceri de acasa. Cursul este total gratuit si te invata tot ceea ce iti trebuie pentru a sti cum sa pornesti afaceri de acasa! Cand vrei cu toata seriozitatea mai multe detalii, cauta-ne la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ