Dragnea: Nu am discutat despre suspendarea președintelui
Președintele PSD a declarat luni că nu s-a discutat despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis în ședința conducerii PSD, dar social-democrații nu vor fi de acord ca ”cineva să se plaseze deasupra Constituției și a legii”. El a insistat că așteaptă ca decizia Curții Constituționale privind revocarea șefei DNA să fie publicată în Monitorul Oficial și partidul va decide ce este de făcut în funcție de cum va acționa șeful statului.
”Noi nu avem o decizie, avem un comunicat al CCR. În momentul în care vor fi publicate în MO decizia și motivarea, atunci o să așteptăm să vedem ce face președintele și vom acționa în consecință. Cu toată seriozitatea vă spun că nu vom fi de acord ca cineva să se plaseze deasupra Constituției și a legii”, a spus Dragnea, la finalul ședinei conducerii PSD.
Dragnea a adăugat că a văzut multe ”prostii” despre ce ar trebui să facă președintele Iohannis, referindu-se la liderul PNL, Ludovic Orban, și la fostul premier Dacian Cioloș.
Liderul PSD a calificat drept ”năstrușnică” ideea lui Cioloș de organizare a unui referendum privind decizia CCR, idee care a fost însă susținută și de fostul președinte Traian Băsescu. ”Ce mi se pare mie foarte grav e că poți să tragi concluzia că acești oameni au o atitudine ca și cum ar susține ideea de dictatură în România. Când susții că deciziile CCR nu trebuie să fie respectate înseamnă că democrația te deranjează. Am văzut multe prostii zilele acestea”, a miai declarat el.
Dragnea a insistat că a văzut declarațiile liderilor PSD din teritoriu referitoare la suspendarea președintelui, dar, până nu apare în Monitorul oficial decizia CCR, nu va fi luată în discuție niciun fel de strategie.
El a mai spus că referendumul nu poate fi organizat pentru a se deființa o decizie a CCR, iar când se pune această problemă înseamnă că se pune în discuție democrația.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x