Dragnea: Primarii vor beneficia de salarii mai mari şi sporuri pentru absorţia fondurilor europene

| 08 noi, 2013

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat vineri la "Atelierele Viitorului" organizate de PSD că primarii vor beneficia de salarii mai mari şi de schimbarea sistemului de calculare a acestora în funcţie de numărul de locuitori ai localităţilor, fiind luat în calcul şi un spor pentru fonduri europene.

"Salariile primarilor, eu cred că e o problemă importantă şi eu vreau ca salariile primarilor să fie mărite. În opinia mea, în ultimii câţiva ani de zile se perpetuează o ipocrizie, că primarul nu are nevoie de salariu, că fură", a declarat Dragnea, potrivit mediafax.

El a susţinut că această explicaţie "ipocrită" a fost inventată "prin 2000 şi ceva de nişte oameni care aveau nişte funcţii prin Guvernul României".

Vicepremierul a susţinut că responsabilitatea primarilor pentru documentele pe care le semnează în această calitate este foarte mare, inclusiv în ceea ce priveşte proiectele finanţate din fonduri europene.

Dragnea a afirmat că în cazul funcţionarilor care se ocupă de fondurile europene sunt alocate bonusuri de 75%, în vreme ce primarii nu beneficiază de niciun fel de spor, nici măcar de spor de vechime.

De asemenea, el a menţionat că a avut o discuţie cu ministrul pentru fondurile europene, Eugen Teodorovici, pentru ca inclusiv primarii să beneficieze de sporuri în cazul absorţiei de fonduri europene, chiar dacă nu vor fi de 75%.

"Am vorbit cu domnul Teodorovici să încercăm să vedem cum putem modifica legislaţia pentru ca un primar să primească, poate nu 75% în plus la salariu pentru că nu trei sferturi din munca lui este pentru proiectele europene, dar un procent care să fie legat de munca şi timpul pe care îl dedică acelor proiecte", a spus Dragnea.

El a mai menţionat că o altă măsură pe care o are în vedere vizează salarizarea primarilor în funcţie de numărul de locuitori ai localităţilor, şi nu în funcţie de încadrarea acestora în categorii: comună, oraş sau municipiu.

Dragnea a menţionat că măsurile privind salarizarea primarilor sunt cuprinse în proiectul care va modifica legea administraţiei locale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ