Dragnea: PSD va vota pentru RIDICAREA imunităţii în cazul celor trei solicitări ale Justiţiei

| 02 dec, 14:18

PSD va vota pentru ridicarea imunităţii în cazul celor trei parlamentari - senatorul Dan Şova şi deputaţii Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu -, a declarat preşedintele formaţiunii social-democrate, Liviu Dragnea, miercuri, într-o conferinţă de presă la finalul BPN al partidului.

"Decizia politică a PSD este că parlamentarii PSD, şi senatorii şi deputaţii, vor vota pentru ridicarea imunităţii în cele trei cazuri", a afirmat Dragnea. 

În ceea ce priveşte votul social-democraţilor în cazul Şova, Dragnea a spus: "Senatorii noştri sunt convocaţi, vor fi la serviciu şi vor vota". 

El a precizat că, în cazul în care vor exista şi parlamentari social-democraţi care nu vor vota în favoarea celor trei cereri ale Justiţiei, aceştia ar putea fi sancţionaţi prin neincluderea pe listele de candidaţi la viitoarele alegeri. 

"Am discutat şi în Comitetul Executiv Naţional şi în Biroul Permanent şi în discuţii cu mulţi membri de partid din ţară şi în discuţii cu colegii parlamentari că, totuşi, democraţia de partid înseamnă să-ţi spui un punct de vedere, părerea, în perioada când se dezbat anumite propuneri de decizii. După ce au fost adoptate nişte decizii politice ale partidului din care faci parte corect este să le respecţi. Dacă vor fi colegi care în mod frecvent nu vor ţine cont de deciziile care se iau în mod democratic în partid probabil că, la un moment dat, partidul se va gândi că nu mai poate susţine astfel de membri în anumite poziţii. E firesc, nu suntem un partid din independenţi, în care fiecare candidează independent, fiecare are propriul lui proiect politic. Nu, suntem un grup de oameni măricel, 500.000 de oameni, care suntem animaţi de nişte principii comune, de nişte valori comune, de nişte idei comune şi care avem împreună nişte proiecte politice comune pe care le susţinem în faţa cetăţenilor. (...) Cei care vor să aibă proiecte personale şi care vor să fie vedete la televizor o să le dorim foarte mult succes la un moment dat", a spus Dragnea. 

Întrebat dacă sancţiunile pot merge până la excluderea din PSD a acelor parlamentari, Dragnea a arătat: "Nu vreau să ajungem până acolo. Cel mai important este anul viitor, când se fac listele şi la locale şi la parlamentare".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ