Dragnea: PSD vrea armonizarea relaţiilor între palate

| 27 iul, 16:40

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, crede că PSD ar putea realiza armonizarea relaţiilor între cele trei palate, Cotroceni, Parlament şi Victoria și că dialogul cu PNL pe tema Codului Fiscal este posibil. Liderul social-democrat a adăugat că, din câte ştie, Victor Ponta vrea o relaţie instituţională corectă cu Preşedinţia şi că se pot găsi punţi de comunicare.

”PSD poate realiza pentru prima dată o armonizare şi o funcţionare între cele trei palate, Cotroceni, Parlament şi Palatul Victoria, o colaborarea instituţională benefică şi profitabilă pentru români. Oricum, noi vrem să structurăm o colaborare şi un sistem permanentă care să fie dincolo de dispute politice şi acuzaţii nefondate, ci animate de dorinţa noastră de a participa, împreună cu toate partidele, inclusiv cu Preşedinţia, la realizarea unor obiective majore. Nu este vorba de coabitare, este un termen greşit. Este vorba de a lăsa puţin fiecare puţin de la el pentru ca acestă ţară să se dezvolte. Nicio ţară în care scandalul politic este permanent nu poate avea succes. Poate reuşim odată pentru totdeauna ca în România să realizăm o coeziune internă, dacă toţi suntem animaţi de bună-credinţă şi de gânduri bune pentru ţară”, a afirmat Dragnea, citat de Mediafax.

El a spus că Victor Ponta doreşte o relaţie instituţională cu Preşedinţia şi că, în situaţii de acest gen, resursele nu sunt epuizate complet şi se pot găsi punţi de comunicare.

”O să discutăm în coaliţie, cu colegii. Aici nu este vorba de făcut paşi şi avut convorbiri la telefon, toate acţiunile de genul acesta trebuie să fie publice”, a arătat Dragnea.

Întrebat ce va face în condiţiile în care în ultima perioadă comunicarea cu Preşedinţia s-a deteriorat foarte mult, Dragnea a spus că, din câte ştie, Victor Ponta vrea o relaţie instituţională corectă cu Palatul Cotroceni.

”Eu niciodată nu cred că în situaţii de genul acesta resursele sunt epuizate complet. De-a lungul vieţii mele politice, am văzut situaţii că, dacă într-adevăr doreşti, găseşti punţi care pot fi folosite pentru binele general”, a mai susţinut preşedintele interimar al PSD.

În plus, PSD nu ar respinge niciun fel de discuţie, cu niciun partener, a ma spus Dragnea, în legătură cu propunerea PNL de dialog pe tema Codului Fiscal, arătând că de-a lungul anilor, PSD a pierdut multe ocazii în care putea să-şi construiască bune relaţii.

El a adăugat, însă, că nu este sigur dacă cei de la PNL vor cu adevărat un dialog cu PSD, arătând că atunci când se vor hotărî, PSD răspunde la orice fel de astfel de iniţiativă.

Întrebat dacă el îi răspunde la telefon lui Dan Mihalache, Dragnea a răspuns: ”Nu m-a sunat”.

"Nu sunt sigur dacă cei de la PNL ar vrea să facă cu adevărat acest lucru. Am auzit de la unul dintre cei care conduc acest partid, că vor un acord, de la alţii am înţeles că nu vor să colaboreze cu noi. Când o să se hotărească şi o să aibă o linie foarte clară, noi suntem aici, suntem în acest sesdiu şi răspundem la orice fel de astfle de iniţiativă”, a adăugat Dragnea. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, la finalul şedinţei PNL, că va adresa partidelor parlamentare, societăţii civile şi instituţiilor relevante, invitaţia să participe la consultări pe mai multe teme, printre care Codul Fiscal şi Legea salarizării.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ