Dragnea, reacţie la criticile lui Iohannis: Probabil că numai cei care iau case de la stat prin fals pot sta la conducere
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat, vineri, la criticile preşedintelui Klaus Iohannis, care a declarat că o persoană cercetată penal nu are ce căuta în conducerea statului, spunând că probabil numai cei care iau case de la stat prin fals pot sta acolo.
„El vede şi ştie bine, e la curent demult cu asta. Nu a spus nimic nou. Probabil că numai cei care iau câteva case de la stat prin fals pot sta acolo (în conducerea statului - n. red.)”, a declarat Liviu Dragnea. Liderul PSD a mai spus că rezoluţia adoptată de Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD la Băile Herculane nu este îndreptată împotriva lui Klaus Iohannis. Răspunzând unei întrebări, liderul PSD a mai spus că la şedinţa CExN de vineri nu s-a discutat despre luarea unor măsuri împotriva şefului statului. „N-am luat în calcul şi nu luăm în calcul măsuri împotriva preşedintelui”, a adăugat Dragnea.
Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat pentru prima oară vineri, la Göteborg, în Suedia, la noul dosar penal deschis de DNA împotriva lui Liviu Dragnea, spunând că persoanele cercetate penal nu au ce căuta în conducerea statului. „Eu m-am exprimat de foarte multă vreme: din capul locului, persoane care au fost condamnate penal sau care sunt cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului. Punct!”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. DNA a anunţat, luni, că a început urmărirea penală a liderului PSD, Liviu Dragnea, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.
Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice, prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru favorizarea dirmei Tel Drum.