Dragnea: Toate declarațiile președintelui și atitudinea de la începutul crizei, corecte
Toate declarațiile președintelui și atitudinea de la începutul crizei au fost corecte din punct de vedere constituțional, a declarat marți președintele PSD, Liviu Dragnea, înaintea unei întâlniri cu liderii de organizații la Vila Lac 1.
'Mi-a plăcut, nu pot să spun că m-a surprins (n.r. atitudinea președintelui de luni seara), pentru că toate declarațiile președintelui și atitudinea de la începutul crizei au fost foarte corecte constituțional", a afirmat Liviu Dragnea.
"Această criză prin care trecem — că este o criză politică — dăunează grav României, dăunează economiei românești, dăunează imaginii României în lume și opinia mea este (...) că această criză trebuie terminată foarte repede. Trebuie să avem cât se poate de repede un nou guvern, un guvern care începe să rezolve problemele care au rămas nerezolvate, respectiv problemele care au apărut din cauza acestei crize care a pornit în interiorul PSD. (...) Luând în considerare toate acestea și având în vedere că este nevoie urgentă de un guvern, îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru, care va avea discuții în zilele următoare și se va prezenta cu o echipă guvernamentală în Parlament", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Potrivit șefului statului, PSD și ALDE susțin că au în continuare o majoritate în Parlament.