Dragnea: Vom susţine creşterea salariilor în Parlament şi o vom pune în aplicare la guvernare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, se adresează marţi pe pagina sa de Facebook preşedintelui Klaus Iohannis, pe care îl întreabă de ce se opune creşterii salariilor din educaţie şi sănătate, în condiţiile în care şeful statului a avut în această dimineaţă aprecieri elogioase cu privire la creşterea economică făcută posibilă de "guvernarea PSD".
Mai mult, Dragnea îi garantează că social-democraţii vor susţine această creştere salarială în Parlament şi o vor pune în aplicare când vor fi la guvernare.
"Klaus Iohannis s-a lăudat într-un discurs de astăzi dimineaţă cu creşterea economică făcută posibilă de guvernarea PSD. Cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeana, ne spune. Şi atunci, domnule Preşedinte, de ce vă opuneţi, împreună cu guvernul tehnocrat, creşterii salariilor din educaţie şi sănătate cu 15%? Vreau să vă garantez ceva: vom susţine creşterea salariilor în Parlament şi o vom pune în aplicare la guvernare, pentru că aşa aducem creşterea economică în buzunarul românilor", a scris Dragnea.
Ştirile orei

Boloș: Sunt discuții cu Comisia Europeană pentru ca 13 spitale să fie păstrate la finanțare din PNRR
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
