Dragoș Doroș - noul șef al ANAF

| 04 mar, 10:18

Dragoș Doroș este noul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit unei decizii a prim-ministrului Dacian Cioloș, publicate vineri în Monitorul Oficial.

Dragoș Doroș a fost numit președinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de către premierul Dacian Cioloș, potrivit unei decizii publicate vineri în Monitorul Oficial.

Noul şef al Fiscului vine din mediul privat. Doroş a fost director în cadrul firmei de consultanţă fiscală şi audit KPMG. Totodată, Dragoș Doroș a fost secretar de stat în Ministerul de Finanțe pentru doar două luni, în 2012, în mandatul lui Ungureanu. În perioada 2008-2010, a fost directorul Direcției Legislație Fiscală din minister.

El îl înlocuieşte astfel pe Gelu Diaconu în fruntea Fiscului demis de către premierul Dacian Cioloș în urma apariţiei unui dosar la DNA.

Cea mai mare provocare a lui Doroş este restructurarea ANAF, instituţie încă neinformatizată şi cu servicii care pun pe drumuri pe contribuabili. Recent, la o conferinţă pe teme de fiscalitate, Doroş a declarat că Fiscul trece printr-o reformă la rece, un program finanţat de Banca Mondială cu zeci de milioane de euro, la nivel de proceduri, servere, oameni. Cu ce preţ?, s-a întrebat acesta. “În 2-3 ani ANAF va fi complet nou, va avea un ERP foarte modern, proceduri noi şi inspectori care fac totul după lege. Banca Mondială a terminat un program similar în Bulgaria, Polonia, iar în România e la început”, a declarat atunci Doroş.

Potrivit acestuia, evaziunea fiscală nu se descoperă pe control documentar, ea fiind fără documente. “Descoperirea evaziunii se face prin control operativ. De aceea există Directia Antifraudă. Controlul fiscal, inopinat, sunt orientate spre acest scop, pe acest mod de gândire. Controlul documentar foloseşte doar la documentarea evaziunii, dar ea trebuie identificată întâi”, a mai spus Doroş.

Inspecţia fiscală începe cu avizul de inspecţie, conform acestuia. Fiscul, în opinia sa, are o ”ţepuşă„ să termine controalele la timp, ceea ce nu avea până acum. Se poate dispune o reverificare, se poate reveni la diverse faze ale controlului. Durează 3-6 luni, cu prelungire 3-6 luni. Se termină cu raport de inspecţie.

“Controlul inopinat e fără aviz şi verifică aspecte stricte, stocuri, casierii, documente. Maxim 30 de zile. Se termină cu procese verbale. Controlul făcut de Direcţia Antifraudă, cu 1500 de oameni, din care 200 sunt . Restul investighează evaziunea fiscală, într-o manieră mai poliţienească. Cei 200 sunt la dispoziţia procurorilor şi sunt trimişi să determine nivelul prejudiciului. Procurorul vrea să ştie câţi bani stau în spatele faptelor, consemnate în proces verbal de estimare a pagubelor care ajunge la procuror. Problema contribuabilului este că nu este neapărat un act opozabil, ci un suport tehnic într-o anchetă, un document în lucru. Dar e important ca el să ştie dacă sumele au suport”, a mai declarat atunci Doroş.

Tag-uri: ANAF, Dragos Doros, fisc
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ