Dragu, fost ministru al Finanţelor Publice: "Pensiile speciale vor disparea"

| 19 oct, 18:20

Anca Dragu, fost ministru al Finanţelor Publice, a făcut câteva precizări despre pensiile speciale, în exclusivitate la Realitatea TV, în emisiunea Talk News cu Denise Rifai.

"Pensiile speciale vor dispărea de la sine pentru că nu vor mai fi bani, pentru că la un moment dat România nici măcar nu se va mai putea împrumuta, aşa cum s-a mai întâmplat. Pensiile sunt mici în România, mama nu s-ar duce la Miami pentru că are o pensie sub 1000 de lei, dar unii oameni mai şmecheri care au pus mâna pe putere şi-au făcut legi pe placul lor", a spus Dragu.

Fostul ministru a mai explicat care este principiul pe baza căruia se dau pensiile.

"În sistemul de pensii publice există principiul contributivităţii, ai salariu mare, ai pensie mare, în funcţie de cât cotizezi, dar parlamentarii s-au gândit: 'De ce să stam noi după aceste pensii, să ne facem nişte pensii din pix.' Pensia se calculează în funcţie de venitul din ultimele luni, iar aceştia îşi introduc în ultimele salarii tot felul de deplasări, sporuri, astfel încât salariul din ultimele luni ajunge la nişte sume fabuloase", a mai spus Anca Dragu.

"Imediat ce a început criza, atunci a fost evident că anumite cheltuieli nu pot fi continuate, printre care şi pensiile speciale. Însă nu poţi lua un drept într-o aseamenea manieră, nu pot da de mâine un OUG, gata cu pensiile speciale, pentru că aşa multe persoane au contestat decizia în instanţa şi au câştigat. Trebuie să conducem responsabil ţara asta, să fim conştienţi, cum ar fi fost dacă atunci când eram ministru dădeam un OUG prin care spuneam ca Popescu, Ionescu au de mâine pensia 20.000 de lei. Şi în Polonia se lucrează la un proiect de reducere al pensiilor speciale, dar un astfel de proiect ar trebui făcut corect juridic. Oamenii trebuie să primească pensii în funcţii de cât au cotizat. Eu cred că învăţătorii, de exemplu, sunt nişte oameni foarte importanţi în viaţa fiecăruia. Mi-ar plăcea ca doamna mea învăţătoare să aibă o pensie care să îi permită să plece la Miami", a declarat fostul ministru.

Întrebată ce ar face dacă ar fi acum ministru, Anca Dragu a mai precizat: "Aş vrea să vad impactul şi care sunt sursele de finanţare. Aş vrea să văd de unde s-au luat aceşti bani. S-au luat de la autostrăzi? Pentru că nu avem autostrăzi, avem drumuri cu gropi."

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ