Dragu: Guvernul caută soluţii pentru acordarea de burse sportivilor care vor să studieze în alte domenii

| 28 iul, 18:37

Guvernul lucrează în această perioadă la găsirea de "soluţii tehnice" în vederea acordării de burse pentru sportivii de performanţă care doresc să urmeze cursurile unor facultăţi cu specializări în alte domenii, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

"Am discutat cu doamna ministru Lipă, am discutat cu domnul ministru al Educaţiei şi luăm în considerare, căutăm soluţii tehnice, deci deja la nivel conceptual am depăşit acest prag, da, asta facem, găsim acum soluţii tehnice de cum putem să oferim burse pentru studenţi, dar în alt domeniu decât cel sportiv. Deci, sportivii să poată fi finanţaţi, să poată primi finanţare de la stat pentru a merge la alte universităţi decât la facultăţile de sport - un sportiv din fotbal, din baschet să poată să studieze Drept, Medicina. Acest lucru se întâmplă în foarte multe ţări, în România nu se întâmplă. (...)", a spus Anca Dragu, la dezbaterea publică "Sportul în România. Abordare participativă în modificarea şi completarea Legii nr. 69/2000 - Legea educaţiei fizice şi sportului". 

Ministrul de Finanţe a precizat că anul acesta va începe, la nivelul MFP, "o evaluare a eficienţei cheltuirii banului public în Transport şi în Sănătate". 

Legat de domeniul fiscalităţii, Dragu a spus că ar putea fi luat în calcul TVA redus pentru instalaţii sportive. "Aici, trebuie să stăm împreună şi să identificăm care sunt acele instalaţii sportive. Este nevoie de ceva muncă la nivel tehnic pentru a găsi soluţii legislative", a arătat ea. 

Ministrul de Finanţe a vorbit şi despre încurajarea sectorului privat în sprijinirea sportului. 

"Am avut deja discuţii la minister cu doamna ministru (la MTS - n.r. ) despre modalitatea în care am putea crea facilităţi pentru ca sectorul privat să vină mai mult în sprijinul sportului. Şi astea sunt domenii pe care, într-adevăr, le putem dezvolta. (...) La nivelul autorităţilor locale avem principiul autonomiei locale. Este aproape imposibil să venim cu o lege care să oblige autoritatea locală, dar cred că rezultatele sunt cele care obligă până la urmă, moral, o autoritate locală să facă loc finanţării", a susţinut Dragu. 

Potrivit lui Dragu, prin MTS se alocă 230 de milioane de lei - bugetul pentru activitate sportivă pentru anul 2016. 

''La şase luni de zile au fost cheltuiţi 167 de milioane de lei. Avem apoi bugetul administraţiei centrale, cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, cheltuieli de capital, care se ridică la 16,4 milioane de lei. Bugetul pentru Tineret pentru anul 2016 este de 6,4 milioane de lei", a precizat ministrul de Finanţe. 

Pe lângă finanţarea de la bugetul de stat, a spus Dragu, MTS, pentru activitatea sportivă, beneficiază şi de venituri care provin din "taxele şi accizele aplicate la nivel naţional pentru ţigarete, ţigări şi băuturi alcoolice, 1% din aceste taxe". 

"Pentru 2016 această valoare este de 115,8 milioane lei. Ca şi sursă de finanţare, în general, cum spuneam, avem alocaţiile directe de la bugetul statului, mai avem venituri de la Regia Autonomă Loteria Naţională (....) şi 1% din aceste taxe speciale pe ţigări, ţigarete şi băuturi alcoolice", a spus ministrul de Finanţe.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ