Dreapta e plină de eroi dar n-are niciun candidat real la prezidențiale

Dreapta românească, despre care se vorbește atât de mult zilele acestea, e sublimă, dar există doar în discursul celor câțiva inadecvați care mai speră sau sunt nevoiți să se cramponeze de iluziile prezidențiale. Nu de timp este nevoie pentru consolidarea acestei orientări politice ce a regresat și a rămas înțepenită la nivel de gașcă sau bisericuță de interese. Dreapta lui Băsescu a avut la dispoziție mai mult timp decât ar fi fost necesar și n-a dovedit nimic. Dacă le asculți lamentările eterne despre criza economică și cum au fost ei nevoiți să facă un rău necesar, care ne-a salvat chipurile pe toți, ajungi să te întrebi cu amărăciune unde a dispărut aroganța și tupeul de odinioară, cu care ne trimiteau aiurea, să emigrăm, în timp ce anumite conturi se umflau și populația sărăcea.

Înghesuiți unul în altul, la propriu și la figurat, acești exponenți ai unei drepte iluzorii se combat în primul rând între ei, de parcă ar mai urma ceva de împărțit după ce te-a aruncat electoratul de-a dura pe scări. După ce se sfâșie între ei, în măsura în care mai reușesc să se dezmeticească, vajnicii politicieni de dreapta încearcă să și atace, dar nemaifiind armata de odinioară, combat în devălmășie și în contradictoriu. Acest detaliu l-a obligat pe Traian Băsescu, marele lor protector, să mai încalce odată limitele neutre și obiective impuse de Constituție și să se implice, să sperăm că pentru ultima oară, în lupta politică.

Devine însă clar că nici măcar Traian Băsescu nu-i mai poate conduce coerent în ultima lor bătălie politică. În primul rând, aceștia nu identifică corect nici miza și nici locul ultimei confruntări. Luptele intestine din PDL, ciocnirile cu traseiștii și oportuniștii din PMP, toate au loc sub steagul desemnării unui candidat propriu la prezidențiale. Mare și copilărească greșeală. Până în prezidențiale, această trupă dezordonată trebuie să treacă proba de foc a europarlamentarelor, care riscă să lase eșichierul politic autohton puternic dezechilibrat, cu vagi urme de dreapta reprezentate doar de PNL și să amuțească definitiv pițigăiatele ambiții ale vrăbiuțelor care se visează urmașii lui Băsescu pe jilțul de la Cotroceni. Vă dau în scris că, în lipsa unui miracol greu de imaginat, oastea de strânsură a lui Traian Băsescu va ajunge după europarlamentare la rigolă, măturată deopotrivă de indiferența și de resentimentul românilor. Cum oare vor putea supraviețui încă unui asemenea șoc electoral toți acești imberbi politici, în fond niște biete și firave ciupercuțe crescute în umbra și ocrotirea vremelnică a bușteanului ce stă să cadă, în ograda Cotroceniului?

Dar să nu fim răi. Să ne prefacem cu generozitate, de dragul argumentației, că nu sesizăm ceea ce este evident și să presupunem că vor lua două, trei sau chiar patru mandate în Parlamentul European.

Cum se pregătesc proaspeții noștri coagulați de prezidențiale? Ca în filmele de comedie mută, ce ne-au înseninat copilăria, toți se cred îndreptățiți să intre primii pe poarta palatului. Ceea ce rezultă, desigur, într-o buluceală cumplită.

Elena Udrea va mai slăbi pesemne zece kilograme suplimentare, înfuriată peste măsură de turturelele zvoniste ale celeilalte tabere, care-o dau ca alegere sigură pe Macovei. MRU, plin de candoarea celui care nici vită de Kobe n-a consumat, nici gura nu i-a mirosit, ar vrea și el în cărți, ca să mai spele cumva din rușinea cabinetului de carton care s-a topit fără glorie după numai 78 de zile. Agățat în cui lângă coasa sa, e pus spre păstrare la Cluj și executantul ideal, Emil Boc. Stă cataleptic unde-i pus, în orice poziție i se comunică. În caz de nevoie poate fi și el aruncat în joc, măcar la derută. PDL, pe de altă parte, îl scoate la înaintare pe tehnocratul convertit la politică, Cătălin Predoiu. Poate uită vodă de ce i-a cășunat pe el și îl acceptă ca soluție de compromis. Din partea PDL, oricine nu-i Blaga sau Preda are o șansă în ochii lui Traian Băsescu.

Să tentăm imposibilul, încercând să punem ordine în această busculadă de oameni destoinici, care abia așteaptă ocazia de a mai salva odată națiunea și, nu în ultimul rând, pe ei înșiși. Din partea PMP se profilează Macovei, cea care este sub pragul derizoriului în orice sondaj, la modul la care chiar și o campanie negativă la adresa sa i-ar face mari servicii. Ne vom plictisi teribil să numărăm câte schelete și mandate semnate în alb vor fi scoase din fișetele sale de odinioară pentru a-i colora eșecul de altfel foarte previzibil. Voturile și susținerea unui grup de fideli, în frunte cu karateka Danileț, îi vor fi în mod fatal insuficiente. Susținerea la urne se poate obține în multe feluri, mai puțin prin acea schemă devenită familiară unui procuror, cu biblia pe capota mașinii.

Pe Elena Udrea nici nu știu ce partid o mai propulsează spre Cotroceni, căci domnia sa pare a fi în mod egal nedorită atât în PDL-ul care se opintește să-i dea pașaportul cât și în PMP-ul unde vechii și noii ariviști tocmai de dânsa nu au nevoie acum, să tulbure apele și noile linii de demarcație. Graba suspectă cu care a anunțat prima noul partid nu a făcut decât să trădeze jena cuiva care s-a trezit eliminată din socoteli. Până acum, cel puțin, despre PMP s-a râs pe la colțuri că ar fi Mișcarea pentru EBA. Cert este că noul partid, posibil pus în slujba Elenei Băsescu, nu a ajuns să fie condus de cealaltă Elenă. Să fim curtenitori și să presupunem că există totuși în favoarea ei un capital de simpatie, de proveniență prezidențială, suficient de puternic încât să-i imprime acesteia o traiectorie mai predictibilă decât împleticeala pe tocuri, de odinioară, din parlament. Simpla apariție a acesteia în teritoriu este de natură să arunce electoratul înapoi în timp, la conflictele stinse de jandarmi în 2012 și la referendumul din vara aceluiași an.

Situația devine cu atât mai dificilă cu cât nu o văd nici pe Macovei, nici pe Udrea capabilă să-și înghită mândria și să o sprijine pe cealaltă, la nevoie, în cursa prezidențială.

Pe Cătălin Predoiu, din partea PDL, nu-l va vota pentru Cotroceni nici măcar partidul din care face mai nou parte. Pentru orice liberal-democrat, Predoiu este doar un mercenar iar funcția sa din partid este ocupată oarecum abuziv și conjunctural. Electoratul oricum nu-l cunoaște, ceea ce ar presupune un efort de comunicare de care PDL nu mai este capabil în momentul de față... Oricum, până să ajungă să dea ochi cu electoratul, Predoiu va trebui să dea piept cu dosarele și acuzele cu care se căptușește, inexplicabil, oricine se pune de-a curmezișul socotelilor politice ale președintelui.

MRU din partea Forței civice are mai puține șanse să intre în grațiile electoratului decât ar avea renumitul doctor Ciomu, dacă s-ar decide să candideze. Bisturiul acestuia din urmă ar fi cu siguranță un semn electoral mult mai puternic decât cuțitul și furculița expertului fripturist.

Comparam cu ceva timp în urmă ce se întâmplă în PDL, în particular și cu dreapta, în general, cu mașinațiunile somităților naziste captive în Führerbunker-ul aflat deja sub asediul tunurilor. Incapabili să înțeleagă și să asimileze ce se întâmpla afară, la doar câțiva zeci de metri, sub ploaia de obuze rusești și orbiți parcă de vecinătatea înghesuită cu personalitatea toxică a Führerului, înalta protipendadă și în egală măsură ofițerimea germană erau măcinate de orgolii și ambiții inepte. Se țeseau intrigi fără sens și se împărțeau funcții fantasmagorice, în timp ce periodic se făceau auzite zvonuri neverosimile despre contraatacuri germane și armele secrete ale Führerului. O lume întreagă se năruia în jurul lor sub loviturile de tun iar ei, năuciți și cuprinși de orbire, îndrugau povești și își plăteau polițe meschine.

Poveștile cu care se îmbată dreapta sunt improvizații după ureche despre insuccesele stângii. O spune Udrea din bikini, la mare, o spune MRU rătăcind în căutarea pulsului națiunii și a timpului pierdut, o spune până și colosalul umorist și consilier prezidențial în timpul său liber, Sebastian Lăzăroiu. Toți aceștia deplâng declinul națiuni în registru declamativ, cu ochii ridicați pios la cer și gesturi largi, de factură interbelică. Între timp, cuprinși de durere, nici măcar nu sesizează că se contrazic cu Băsescu însuși, care se vede nevoit să admită că România este pe un trend crescător.

Și cum ar putea face altfel, când indicii macroeconomici sunt pozitivi, iar, mai nou experții Financial Times afirmă că România are una din cele mai performante economii din UE, iar o expansiune economică de cel puţin 2% în 2013 pare realizabilă şi va face din această ţară un performer în rândul colegilor din regiune. Sunt latin dar mă tratez, pare să afirme președintele, nevoit să admită că strugurii succesului economic par cu atât mai acri cu cât au fost de neatins în două mandate, cu criză sau fără. Ca o poliță aproape personală plătită președintelui și totodată o replică bancară a scăderii TVA la pâine, BNR ieftinește creditele. Vă amintiți desigur că de BNR răspunde Mugur Isărescu, acela care a fost hușuit dur de președinte la data respectivă, când a îndrăznit să se mire într-un interviu pe marginea grabei cu care se contracta celebrul împrumut FMI de 20 de miliarde dat la topit. Împrumut cu atât mai greu de motivat cu cât nimeni nu consultase și BNR în legătură cu acesta...